Speculând conflictul din Orientul Mijlociu, Putin face o ofertă SUA. Rusia a propus un acord prin care ar înceta schimbul de informații cu Iranul în schimbul opririi sprijinului american pentru Ucraina.
Propunerea a fost făcută săptămâna trecută, la Miami, în cadrul negocierilor dintre trimisul rus Kirill Dmitriev și reprezentanții administrației Trump.
Rusia a propus oprirea schimbului de informații cu Iranul, inclusiv coordonatele militare americane din Orientul Mijlociu. Condiția: Washingtonul să înceteze transmiterea de informații către Ucraina, scrie Politico.
Propunerea a fost făcută de trimisul rus Kirill Dmitriev către Steve Witkoff și Jared Kushner, în cadrul întâlnirii de săptămâna trecută de la Miami. Statele Unite au respins-o, potrivit unor surse familiarizate cu negocierile.
Simpla existență a acestei oferte a stârnit îngrijorare în rândul diplomaților europeni. Un diplomat al UE a calificat propunerea drept „scandalosă”. Teama acestuia e că Moscova vrea un acord bilateral cu Washingtonul care lasă Europa pe margine.
Îngrijorările vin pe fondul unor tensiuni transatlantice tot mai acute.
Joi, Kremlinul a anunțat că negocierile de pace privind Ucraina, mediate de SUA, au fost „suspendate”. În paralel, Trump i-a numit pe aliații NATO „LAȘI”, după ce aceștia au refuzat să trimită nave de război în Strâmtoarea Hormuz.
SUA continuă să partajeze informații cu Ucraina, chiar dacă au redus alte forme de sprijin. Washingtonul a întrerupt temporar schimburile anul trecut, după întâlnirea tensionată dintre Trump și Zelenski la Casa Albă – o oprire care a declanșat agitație în rândul aliaților.
Rusia și-a extins cooperarea militară cu Iranul de la începutul războiului, furnizând imagini din satelit și tehnologie de drone pentru a ajuta Teheranul să țintească forțe americane din regiune, potrivit Wall Street Journal.
Kremlinul a negat informațiile.
Moscova a transmis vineri că este serios îngrijorată de confruntarea armată în curs de desfășurare din Golful Persic și de riscurile de escaladare.
”Scala pagubelor aduse energiei și a altor infrastructuri critice din Iran și statele arabe învecinate continuă să crească.
Solicităm încetarea imediată a ostilităților rezultate din agresiunea neprovocată a SUA și Israelului împotriva Iranului.
Rusia, împreună cu China, Türkiye și alți parteneri asemănători, este pregătită să faciliteze o soluționare și să ajute la soluționarea diferențelor existente prin mijloace politice și diplomatice, în vederea obținerii unei stabilizări durabile pe termen lung în regiune, ținând cont de interesele tuturor statelor implicate.
Susținem în mod constant crearea condițiilor de coexistență pașnică, securitate și relații de bună vecinătate între țările arabe, cu care menținem legături amicale, și Iran.”, transmite Ministerul de Externe rus.