Ministrul Justiţiei Radu Marinescu, invitat sâmbătă, 10 ianuarie, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, consideră „puţin paradoxal” discursul potrivit căruia judecători propuşi de PSD ca membri ai Curţii Constituţionale a României (CCR) ar fi blocat o decizie cu privire la legea care modifică pensiile magistraţilor.
Radu Marinescu spune că legea blocată este propusă de ministere conduse de PSD, iar oficialul susţine că cei patru judecători constituţionali au fost propuşi în cadrul unui „algoritm politic” şi că ei nu au obligaţie de loialitate faţă de cei care i-au susţinut să ajungă în completul de la CCR.
„E vorba de un proiect al guvernului, e vorba de o chestiune care ţine de programul de guvernare. E vorba de politici publice şi, până la urmă, dacă este să fim sinceri, este vorba de un proiect de lege iniţiat de Ministerul Muncii co-iniţiat de Ministerul Justiţiei de miniştri ai PSD-ului. Şi atunci retorica asta legată de PSD pare puţin paradoxală”, a declarat Radu Marinescu sâmbătă, în emisiunea Insider Politic, vorbind despre discursul potrivit căruia judecătorii constituţionali susţinuţi de PSD blochează o decizie în CCR cu privire la legea care modifică pensiile magistraţilor.

Ministrul susţine, de altfel, că nu este „foarte riguros” spus că PSD i-a propus pe cei patru judecători care nu au participat la şedinţe şi nu au asigurat cvorumul necesar pentru ca o decizie să fie luată.
„Aş vrea să precizez o chestiune. Nu cred că este foarte riguroasă această retorică a judecătorilor propuşi de un partid sau de altul. În primul rând că ei sunt propuşi de către Cameră (Camera Deputaţilor – n.r.) sau de către Senat sau de către preşedinte, printr-un algoritm politic, însă aspectul cel mai important este că sunt obligaţi prin lege ca, în momentul în care ocupă acea funcţie la Curtea Constituţională, să se desprindă de orice fel de contaminare politică, să spun aşa. Au un statut care le garantează că sunt inamovibili, ei nu pot să fie revocaţi de către partidele care, să zicem, i-au propus acolo şi atunci au, să zic aşa, o misiune de a fi obiectivi şi imparţiali care ar trebui să vină foarte uşor, pentru că, repet, nu mai au niciun fel de obligaţii de gratitudine faţă de cei care i-au propus”, adaugă Marinescu.
Acesta consideră că „important este la Curtea Constituţională să existe acea formă de conlucrare între judecători, care să conducă la o dezlegare a unui raport de drept, care este analizat acolo”.
În ceea ce priveşte absenţa judecătorilor susţinuţi de PSD de la şedinţele recente, ministrul spune: „Nu ştiu dacă e vorba de o prezentare sau o neprezentare din ceea ce s-a prezentat de către o parte a Curţii Constituţionale, să zic aşa, ar fi de înţeles că a fost o neprezentare, din ceea ce au prezentat ceilalţi ar fi de înţeles că, de fapt, s-a dorit o lămurire suplimentară a anumitor aspecte. Cert este că n-avem o decizie”.
„Acum vă spun din experienţa profesională. În cadrul deliberărilor, de foarte multe ori între membrii completului pot exista divergenţe, diferenţe de opinie. Cred că este şi normal. De asta nu ştiu dacă aceste chestiuni pot fi puse pe seama unor divergenţe care ţin de analiza speţei. Mai e nevoie de timp? Mai e nevoie de lămuriri suplimentare? Unul vede aşa, unul vede altfel? Sau este altceva? Dar şi pentru aceste lucruri există mecanisme. Avem o lege a Curţii Constituţionale, avem un regulament de funcţionare. Dacă există cumva abateri disciplinare sau alte forme de neconformare faţă de reguli, se pot stabili aceste lucruri, se pot lua măsuri. Adică avem un cadru legal în care funcţionează lucrurile. Important este să avem şi o dezlegare până la urmă”, adaugă Radu Marinescu.
Ministrul a comentat şi amânările repetate ale deciziei CCR pe legea pensiilor magistraţilor.
”Nu putem să stăm la infinit, dar pe de altă parte, repet, nici nu este bine să grăbim actul de justiţie”, a argumentat el.
Curtea Constituţională a amânat de trei ori pronunţarea pe sesizarea ICCJ vizând legea care modifică pensiile magistraţilor, în ultimele două şedinţe, amânarea fiind generată de lipsa de cvorum, adică neîntrunirea numărului minim de 6 judecători pentru ca şedinţa de judecată să poată avea loc.
Următoarea şedinţă a fost programată pentru 16 ianuarie.