WORLD

Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Putin, dispus să renunțe la tot

Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Putin dispus să renunțe la tot
Putin

O nouă declarație a lui Vladimir Putin despre finalul războiului din Ucraina. Liderul de la Kremlin e dispus să renunțe la conflict și crede că există şanse de soluţionare a conflictului ucrainean, dar discuţiile ar trebui purtate direct de cele două părţi, fără mediere externă.

Putin e dispus să cedeze

Există şanse? În opinia mea, da, există„, a spus Putin răspunzând la întrebarea dacă mai există o perspectivă minimă pentru negocieri paşnice şi constructive privind Ucraina.

În acelaşi timp, el a subliniat că „în primul rând, Rusia şi Ucraina trebuie să ajungă la un acord între ele„, menţionează Interfax.

Federaţia Rusă este recunoscătoare tuturor celor care încearcă să contribuie la soluţionarea conflictului ucrainean, a adăugat şeful statului rus, menţionând că ţări precum SUA şi China acordă în permanenţă atenţie acestui subiect „şi contribuie în toate modurile posibile la rezolvarea problemei, în primul rând prin mijloace paşnice”.

Preşedintele (chinez) Xi Jinping, atunci când ne întâlnim, ridică şi el în mod constant această problemă„, a dezvăluit Putin.

Totuşi, în cele din urmă, această problemă trebuie rezolvată în primul rând de ţările implicate în conflict. Adică Rusia şi Ucraina. Aceasta este abordarea corectă”, a punctat şeful statului rus. „Dar suntem recunoscători tuturor celor care încearcă să-şi aducă contribuţia la soluţionarea acestei chestiuni„, a adăugat acesta.

Tocmai Rusia şi Ucraina trebuie să ajungă la un acord între ele, iar celelalte ţări nu pot decât să le susţină şi să le ajute:

În primul rând, Rusia şi Ucraina trebuie să ajungă la un acord între ele. Iar toate celelalte ţări sunt gata să le susţină şi să le ajute. Şi nu doar Statele Unite, ci şi ţările prezente aici„, le-a spus el participanţilor la Forumul economic de la Vladivostok.

Legături între serviciile secrete

Contactele dintre Rusia şi Ucraina continuă, în primul rând la nivelul serviciilor speciale, a precizat liderul de la Kremlin.

În ce măsură aceste (contacte) conduc la un acord de pace, mi-e greu să spun în acest moment, având în vedere declaraţiile pe care le-am auzit în ultima vreme din partea liderilor Ucrainei. Dar contactele există într-adevăr, ele continuă în ritmul actual, tot la nivelul serviciilor speciale, în primul rând„, a dezvăluit Putin.

Pe de altă parte, Putin a subliniat că sistemul de apărare antiaeriană trebuie consolidat pentru a preveni loviturile asupra obiectivelor ruseşti:

Atât timp cât operaţiunea militară specială este în desfăşurare, răspunsul este unul singur: consolidarea sistemului de apărare antiaeriană„, a transmis liderul de la Kremlin.

El susţine că şi mediul de afaceri rus a început să investească bani în apărarea întreprinderilor sale împotriva atacurilor Forţelor Armate ale Ucrainei, iar acest lucru dă deja rezultate:

Companiile s-au implicat, au început să investească bani în apărarea întreprinderilor lor. Acest lucru dă deja rezultatele şi efectele necesare„.

Pe de altă parte, el susţine că Rusia lansează lovituri de răspuns asupra Ucrainei, „pentru a nu mai fi tentată” să facă rău Rusiei.

”Complicii terorismului internațional”

Capturarea navelor civile, atacurile asupra acestora, precum şi ameninţările cu atacuri asupra aeronavelor civile reprezintă o manifestare a terorismului de stat, a declarat Putin.

Acest lucru complică, fără îndoială, posibilitatea desfăşurării negocierilor de pace bilaterale„, a punctat el.

Pe de altă parte, Putin a acuzat aliaţii occidentali ai Ucrainei că devin complici ai terorismului internaţional, trecând sub tăcere acţiunile Kievului:

Cei care păstrează tăcerea, cei care nu acordă atenţie acestui lucru (capturarea navelor civile, atacurile asupra acestora şi ameninţările cu atacuri asupra aeronavelor civile), mă refer, în primul rând, la aliaţii occidentali ai Ucrainei, devin complici ai terorismului internaţional. Cum altfel? Nu se poate interpreta altfel„, a spus liderul de la Kremlin.

Relația cu SUA

Contactele Rusiei cu administraţia SUA continuă, a dat asigurări Putin, pe de altă parte.

Suntem în contact cu administraţia americană şi suntem în contact şi în acest moment. Şi sper că aceste contacte vor continua„, a spus el.

Toată lumea ştie deja despre contactele la nivelul serviciilor secrete, prin intermediul acelor reprezentanţi ai administraţiei numiţi de preşedintele SUA, Donald Trump, pentru continuarea dialogului cu Rusia. Toate acestea funcţionează. Sper că, în cele din urmă, vor duce la un rezultat pozitiv„, a adăugat.

Moscova pledează pentru restabilirea relaţiilor cu Washingtonul la nivel deplin, a afirmat liderul rus.

Suntem în favoarea restabilirii relaţiilor cu Statele Unite la nivel deplin, dar acest lucru nu depinde doar de noi, ci şi de partea americană. Preşedintele Trump, din câte înţeleg, simt asta, văd, este dispus să desfăşoare o astfel de colaborare pozitivă şi constructivă„, a adăugat acesta, conform News.ro.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele