Răzvan Fodor trăiește intens și la fel îi place să vorbească despre viața lui. În 2010 binecunoscutul actor devenea oficial cap de familie, după ce a luat-o de soție pe iubita lui, Irina Stan. De atunci au trecut 11 ani minunați, „premiați” de venirea pe lume a Dianei, născută în 2010.
Înainte, însă, de această poveste de amor care iată cât de frumos evoluează, Răzvan a fost aproape distrus de iubire. Actorul declară că a fost la un pas să devină alcoolic după ce o relație de 7 ani s-a terminat brusc.
„Am avut o relație de 7 ani de zile și acea relație s-a terminat în anul 2000. O tipă pe care am iubit-o foarte tare, care în secunda asta ne este prietenă. E prietenă cu Irina, cu mama, că o știa pe mama. (…) Fiind prima mea iubire reală, mi-a luat undeva la 4 luni să mă pun pe picioare. (…) De la suferința asta m-am apucat serios de băut. (…) După aceste 4 luni de suferință, am ajuns să consum o sticlă de vin singur. M-am simțit bărbat, am simțit că am curățat ceva înăuntru. Am iubit-o foarte tare.”, i-a povestit Fodor lui Mihai Morar, în noul episod al podcastului „Fain și Simplu”.
Tocmai această întâlnire cu cea care avea să devină mama copilului lui i-a adus salvarea și echilibrul de care „se bucură” astăzi.

„Eram ușor anxios (N.RED. când a cunoscut-o pe Irina). Aveam credința că toate trenurile, vizavi de o posibilă femeie lângă care să stau până la sfârșitul vieții, trecuseră, le pierdusem. Tot căutam și nu ieșea. Căzusem într-o zonă ușor misogină, pe care mi-o și recunoșteam. Acum nu sunt misogin, atunci eram. Nu prea mă mai interesa nimic. Cum scotea două cuvinte, gata, judecată direct, îi puneam abțibild și gata. (…) Nu mai aveam răbdare. Erau 4 ani de zile de când tot căutam. Aveam gașca mea de gagici, pe care le toleram într-un alt sens lângă mine, pentru alte lucruri și eram foarte mulțumit din punctul ăsta de vedere. Dar nu, să-mi intri în viață și să rămâi la mine peste noapte era foarte greu. (…) Îmi inventam telefoane la 12 noaptea.
(…) Irina a venit în momentul potrivit, cred că trebuia ea să crească, de aia n-a apărut mai devreme. Și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru treaba asta. Tocmai am intrat în al unsprezecelea an de căsnicie.”, povestește în continuare Fodor.

„Soția mea e tovarășa mea de viață, e tovarășa mea de pahar (…) Avem 11 ani de căsnicie și 14 ani de relație’, a declarat Răzvan Fodor la în cadrul unei emisiuni TV, potrivit libertatea.ro. „Eu sunt mai fătălau, așa. Eu sufăr fără nevastă-mea, sufăr ca un câine. Nu-mi place!”, a conchis actorul.