Un bărbat a murit asfixiat după ce soția sa, care cântărea peste 100 de kilograme, a căzut peste el. Cazul a atras imediat atenția autorităților, care au luat o decizie surprinzătoare.
O tragedie neobișnuită a avut loc în cartierul Campanhã, în Portugalia, acolo unde un bărbat de 59 de ani a murit asfixiat după ce soția lui obeză a căzut peste el.
Totul s-ar fi desfășurat în locuința celor doi, acolo unde bărbatul se afla întins pe podea când soția sa, în vârstă de 60 de ani, s-a ridicat din pat cu intenția de a merge la el. La un moment dat, s-a împiedicat și a căzut peste partenerul său, informează presa locală.
Din cauza greutății sale de peste 100 de kilograme, i-a fost greu să se ridice de pe soțul său și, astfel, bărbatul a rămas blocat sub ea, fără a avea posibilitatea de a respira corespunzător.
Atunci când și-a dat seama de gravitatea situației, femeia a început să strige după ajutor, iar vecinii au intervenit rapid. Conform relatărilor, a fost nevoie de cinci bărbați pentru a o ridica de pe trupul victimei.
În momentul în care au reușit să-l elibereze, bărbatul era deja inconștient, motiv pentru care s-a sunat de urgență la serviciul de ambulanță. La fața locului a ajuns o echipă de paramedici care, deși au încercat să îl resusciteze pe bărbat, acesta s-a stins din viață.
Cazul a fost analizat de poliția din Portugalia, care a stabilit că nu există suspiciuni de omor. Ancheta a indicat clar că este vorba despre un accident.
„Este un deces extrem de rar întâlnit, dar nu există nicio urmă de intenție criminală”, au transmis surse din anchetă.
După incident, femeia a fost în stare de șoc și a avut nevoie de sprijin psihologic.