NEWS

Reacția AUR după desemnarea lui Siegfried Mureșan drept propunerea de premier de către Nicușor Dan: „Nu vom vota nicio nominalizare care nu ne include. Ideea de anticipate e tot mai vie”

Reacția AUR după desemnarea lui Siegfried Mureșan drept propunerea de premier de către Nicușor Dan Nu vom vota nicio nominalizare care nu ne include. Ideea de anticipate e tot mai vie
George Simion și Dan Dungaciu sursă foto: Wikipedia

Numirea lui Siegfried Mureșan la funcția de prim-ministru stârnește deja primele reacții dure din partea opoziției. După PSD, care s-a declarat dezamăgit prin declarațiile făcute de liderul social-democrat Sorin Grindeanu, Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, a anunțat, la Antena 3 CNN, că formațiunea sa nu va susține această candidatură în Parlament, avertizând că spectrul alegerilor anticipate devine o opțiune tot mai reală pentru România.

Scena politică internă fierbe după ce președintele Nicușor Dan a efectuat noua nominalizare pentru funcția de șef al Executivului. În timp ce decizia este privită cu interes de partidele care au susținut-o, reacțiile din opoziție nu au întârziat să apară.

Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a comentat evoluția evenimentelor de la Cotroceni, punctând clar poziția partidului:

„Salutăm nominalizarea. Salutăm faptul că președintele a făcut o nominalizare. Ideea de anticipate e tot mai vie”, a declarat Dungaciu.

Cu toate acestea, reprezentantul AUR a subliniat că filiera aleasă de Președinție nu va primi girul parlamentarilor partidului. Condiția de bază pusă de formațiune rămâne incluziunea politică directă.

„În al doilea rând, nu vom vota o asemenea nominalizare. Cred că am spus-o de nenumărate ori: nu vom vota nicio nominalizare care nu ne include. Este cert că AUR nu se va implica în votarea unui Guvern cu asemenea candidatură.”, a mai transmis vicepreședintele AUR.

Potrivit analizei făcute de liderul AUR, direcția imprimată de prima desemnare ar putea fi doar un pas calculat pe un traseu mai larg, existând rezerve majore cu privire la sorții de izbândă ai cabinetului în fața Legislativului.

„Faptul că s-a intrat pe un parcurs ne duce cu gândul că a doua nominalizare se va face în siajul acestei nominalizări. Nu știu care este gândirea președintelui. Anticipatele sunt importante nu doar pentru noi, ci pentru România. Eu nu sunt convins că va intra la vot”, a conchis Dan Dungaciu.

Rămâne de văzut cum vor evolua negocierile politice în perioada următoare și dacă majoritatea parlamentară va reuși să treacă testul învestiturii pentru noua propunere de la Palatul Victoria.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele