Alianța Nord-Atlantică a reacționat duminică în urma incidentului în care o dronă a fost doborâtă în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina, de un avion de luptă F-16 al Forțelor Aeriene Române. Potrivit unui prim comunicat, NATO a precizat că aeronava respectivă opera sub controlul Alianței.
Într-un al doilea punct de vedere transmis de Comandamentul NATO din Europa, Alianța a anunțat că România a doborât cu succes patru drone, inclusiv drona doborâtă recent de un pilot român în Lituania.
De asemenea, NATO a menționat că drona distrusă în incidentul de astăzi pare să fie de origine rusească.
Purtătoarea de cuvânt al Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE) a transmis, într-un punct de vedere pentru Antena 3 CNN:
„Așa cum continuăm să demonstrăm, NATO este alertă în permanență și pregătită să se apere de orice amenințare. Ca răspuns la incursiunea de astăzi a unei drone în spațiul aerian românesc, NATO a ridicat în aer două dintre avioanele sale din România: două aeronave F-16 al Forțelor Aeriene Române de la baza de la Fetești.
Un avion F-16 de la această bază a doborât drona deasupra Mării Negre, dar în spațiul aerian românesc, așa cum a confirmat România anterior în cursul zilei de astăzi.
Operațiunea a fost coordonată prin intermediul Centrului Combinat de Operații Aeriene al NATO de la Torrejón, Spania.
Aceasta este a patra doborâre cu succes a unei drone deasupra spațiului aerian aliat realizată de România. O aeronavă F-16 de la baza Fetești a doborât, de asemena, o dronă vineri și o alta duminică, care intrase în spațiul aerian românesc. Un alt avion F-16 de la Baza Aeriană Šiauliai din Lituania a doborât o dronă deasupra spațiului aerian al Estoniei în luna mai.
În toate aceste cazuri, aeronavele au operat sub autoritatea NATO.
Doborârile au loc în contextul în care NATO, România și alte state achiziționează în mod activ sisteme de interceptare terestre pentru a îmbunătăți capacitățile de apărare aeriană ale Alianței și ale fiecărui stat în parte.
România, de exemplu, a achiziționat sistemul antidronă MEROPS, care este conceput ca să intercepteze sisteme aeriene mici, fără pilot, și este integrat în Inițiativa NATO de descurajare pe Flancul Estic.
Detaliile suplimentare privind incidentul de astăzi rămân în curs de investigare, însă drona pare să fie de origine rusă”, a transmis Comandamentul militar al NATO.
„Putem confirma că un avion de vânătoare F-16 românesc a doborât o dronă deasupra spațiului aerian românesc duminică dimineață.
Aeronava, una dintre cele două decolate, opera sub controlul NATO.
O anchetă este în desfășurare, iar NATO este în strânsă legătură cu autoritățile române.
NATO este pregătită și capabilă să reacționeze la orice potențiale amenințări aeriene, 24/7, pentru a ne proteja teritoriul și popoarele”, se spune într-o reacție oficială a Alianței Nord-Atlantice, la solicitarea Antena 3 CNN.
Este al treilea incident de acest fel din ultimele 48 de ore.
Vineri și sâmbătă, dronele au fost doborâte lângă Padina (Buzău) și Sfântu Gheorghe (Tulcea).
Doborârea dronei, anunțată de președintele Nicușor Dan
Primul anunț oficial privind doborârea dronei a fost făcut pe X și Facebook de președintele Nicușor Dan
„O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia.
Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români.
Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.
Nicușor Dan: Protestul româniei față de Federația Rusă se va baza pe concluziile procurorilor
Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare.
Protestul diplomatic al României fațǎ de Federația Rusǎ va fi fundamentat pe aceste cercetări.
Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusǎ să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratǎm cu toată seriozitatea, alǎturi de aliații noștri„, a postat președintele pe X.
O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia.
Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu…
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) July 26, 2026
Incidentul a fost precedat de o nouă alertă ce semnala posibila prezență a unor drone în spațiul aerian românesc, emisă duminică dimineață pentru județul Tulcea.
Mesajul RO-Alert a apărut pe telefoane în jurul orei 10:12 și notifică locuitorii cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian, sfătuindu-i să se adăpostească.
„O altă dronă intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost doborâtă astăzi de militarii români. Este a treia dronă neutralizată în trei zile consecutive.
Eforturile din ultimele luni din cadrul MApN dau rezultate.
Astăzi, la ora 10:13, o aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forțelor Aeriene Române a doborât o dronă care pătrunsese neautorizat în spațiul aerian al României. Drona a fost detectată de radarele MApN în afara spațiului aerian românesc.
A intrat în apele teritoriale ale României la ora 10:08, iar cinci minute mai târziu a fost neutralizată în condiții de siguranță, deasupra Mării Negre, în apele teritoriale ale României.
Patru din cele cinci drone doborâte până în prezent pe teritoriul țărilor UE din NATO au fost neutralizate de piloți militari români.
Siguranța României nu se apără cu sloganuri.
Felicitări piloților și echipelor de suport de la sol. Fiecare astfel de incident confirmă că războiul de agresiune Rusiei împotriva Ucraina continuă să genereze riscuri dincolo de granițele Ucrainei.
România va continua să își apere ferm suveranitatea și spațiul aerian, dar aceste provocări trebuie să înceteze!”, a scris, la rândul său, pe Facebook Radu Miruță, ministru interimar al Apărării.