Moartea liderului opoziției ruse, Aleksei Navalnîi nu a rămas fără ecou nici în România. Duminică a apărut o reacție dură a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu care a criticat acțiunile ”odioase” ale lui Vladimir Putin.
Vasile Bănescu scrie, într-o postare pe Facebook, că Navalnîi a fost ucis ”pentru că s-a opus monstruozității totalitare cu un curaj și o verticalitate morală greu imaginabile.”
Purtătorul de cuvânt al BOR condamnă dur acțiunile ”odioase” ale liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, pe care-l numește ”cel mai mare ctitor al totalitarismului în secolul XXI”.
”A suprima o voce care strigă adevărul, a tortura și ucide un om care refuză să mintă și să nege realitatea, a aresta și brutaliza oameni care pun tăcut o floare peste memoria lui, a unui erou, aceste odioase lucruri le poate comite doar cineva care a abdicat de la umanitate. Mutantul, „care este atât de vehiculat în zilele acestea şi văzut atât de negru, nu-i însă negru cum îl prezintă toată lumea”. Așa cred și mărturisesc slujitorii zeloși ai „tatălui minciunii”. Mutantul este chiar un ctitor. Cel mai mare ctitor al totalitarismului în secolul XXI”, a mai scris Bănescu pe Facebook.
Mamei lui Aleksei Navalnîi i s-a spus sâmbătă că cel mai important lider al opoziției din Rusia a fost lovit de „sindromul morții subite” și că trupul său nu va fi predat familiei până la finalizarea unei anchete, a spus echipa opozantului, relatează Reuters.
Chiar dacă mama lui Navalnîi a fost anunțată că poate să ridice trupul de la morga din orașul arctic Salekhard, echipa opozantului a făcut un anunț surprinzător.
„Avocatul lui Alexei și mama sa au ajuns la morga din Salekhard. Aceasta era închisă, deși colonia (penitenciară) dăduse asigurări că funcționa și că trupul lui Navalnîi se afla acolo. Avocatul a sunat la numărul de telefon de pe ușă. I s-a spus că este a șaptea persoană care sună astăzi și că trupul lui Alexei nu se află la morgă”, a declarat Kira Iarmich, purtătoarea de cuvânt a opoziției, pe X (fostul Twitter), conform Hotnews.
Purtătorul de cuvânt al lui Alexei Navalnîi anunțase anterior pe Telegram că echipa opozantului rus a obținut confirmarea oficială despre moartea lui.