Tristețe și revoltă în Rusia. Moartea lui Alexei Navalnîi rămâne un mister, chiar dacă echipa opozantului rus a confirmat decesul său. Trupul lui Navalnîi nu se află la morga din Salekhard, acolo unde a fost anunțată familia să meargă.
UPDATE: Mamei lui Aleksei Navalnîi i s-a spus sâmbătă că cel mai important lider al opoziției din Rusia a fost lovit de „sindromul morții subite” și că trupul său nu va fi predat familiei până la finalizarea unei anchete, a spus echipa opozantului, relatează Reuters.
Chiar dacă mama lui Navalnîi a fost anunțată că poate să ridice trupul de la morga din orașul arctic Salekhard, echipa opozantului a făcut un anunț surprinzător.
„Avocatul lui Alexei și mama sa au ajuns la morga din Salekhard. Aceasta era închisă, deși colonia (penitenciară) dăduse asigurări că funcționa și că trupul lui Navalnîi se afla acolo. Avocatul a sunat la numărul de telefon de pe ușă. I s-a spus că este a șaptea persoană care sună astăzi și că trupul lui Alexei nu se află la morgă”, a declarat Kira Iarmich, purtătoarea de cuvânt a opoziției, pe X (fostul Twitter), conform Hotnews.
Purtătorul de cuvânt al lui Alexei Navalnîi anunțase anterior pe Telegram că echipa opozantului rus a obținut confirmarea oficială despre moartea lui.
„Alexei Navalnîi a fost asasinat”, a scris echipa opozantului pe contul de Telegram.
Decesul a avut loc pe 16 februarie, la ora locală 14:17, potrivit notificării oficiale transmise mamei lui Navalnîi.
Pe de altă parte, un angajat al coloniei a declarat că trupul lui Navalnîi se afla în Salekhard.
„Acesta a fost luat de către anchetatorii ruși. Acum, aceștia efectuează „cercetări” cu el. Cerem ca corpul neînsuflețit al lui Alexei Navalnîi să fie predat imediat familiei sale”, se mai arată în postare.
Politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi a murit vineri în închisoarea de maximă securitate în care era încarcerat. Penitenciarul a fost cel care a anunțat vineri moartea sa.
În decembrie, Navalnîi fusese transferat în colonia penală „Lupul Polar”, considerată una dintre cele mai dure din Rusia, majoritatea deținuților de acolo fiind condamnați pentru omor sau infracțiuni deosebit de grave.
În vârstă de 47 de ani, Alexei Navalnîi a dezvăluit corupția uriașă din jurul lui Vladimir Putin și era un critic dur al Kremlinului.