SHOWBIZ

Reacții după decesul lui Alexandru Arșinel. Ce spun cei care l-au cunoscut

Reacții după decesul lui Alexandru Arșinel. Ce spun cei care l-au cunoscut

Alexandru Arșinel a murit. Cu această veste tristă majoritatea dintre noi și-au încheiat seara trecută. Sigur, problemele de sănătate ale marelui actor nu erau secrete, dinspre Spitalul Universitar, acolo unde s-a și terminat povestea Maestrului pe pământ, veneau vești din ce în ce mai proaste, însă parcă, așa cum deseori se spune, niciodată nu ești pregătit să afli că cineva s-a stins.

Reacții după decesul lui Alexandru Arșinel. Ce spun cei care l-au cunoscut

Comunicarea oficială a trecerii în neființă a marelui actor a venit rapid și a confirmat decesul.

„În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. (…) Conducere Spitalului Universitar de Urgență București transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”, a transmis conducerea spitalului într-un comunicat oficial.

Potrivit informațiilor furnizate de medicii spitalului, Arșinel a fost internat pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repaosul prelungit la pat. În august, actorul a fost internat la Institutul Clinic Funeni, în secţia de ATI, din cauza mai multor probleme de sănătate.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: A MURIT Alexandru Arșinel. Actorul avea 83 de ani

După acest moment, persoanele publice din România au reacționat, fiecare dintre ele, în funcție de experiențele petrecute alături de actor, au înțeles să transmită un ultim omagiu.

Adrian Enache: Drum lin printre stele, nea Sandu!

“Lângă doi TITANI. De astăzi, amândoi ne privesc cu dragoste și bunătate de Sus. I-am considerat mereu și pe Stela Popescu, și pe Alexandru Arșinel, părinții mei de suflet. Am învățat de la ei, am un milion de sfaturi de la ei pe care le păstrez în inimă ca pe cele mai de preț comori. I-am iubit, îi iubesc și mă rog Bunului Dumnezeu să-i țină în Lumina și Pacea Lui. Drum lin printre stele, nea Sandu!”, a scris Adrian Enache în dreptul unei fotografii în care apărea alături de Stela Popescu și Alexandru Arșinel.

„Teatrul și filmul românesc sunt de astăzi mai sărace fără maestrul Alexandru Arșinel! Va rămâne, însă, pentru totdeauna amintirea rolurilor memorabile pe care le-a interpretat și a replicilor savuroase care l-au făcut celebru. Marele artist Alexandru Arșinel și-a închinat întreaga viață scenei și publicului românesc, pe care le-a iubit mai mult decât orice.Dumnezeu să-l odihnească! Drum lin, Alexandru Arșinel!”, sunt cuvintele politicianului Marcel Ciolacu.

“Ce veste tristă pentru întreaga lume artistică și pentru iubitorii de teatru. Maestrul Alexandru Arșinel a plecat din această lume, lăsând în urma regretele noastre. Sunt onorată că în perioada în care am fost primar general am reușit să-i aduc o bucurie acordându-i titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului. Un gest mărunt pentru măreția domnului Arșinel. Transmit condoleanțe doamnei Arșinel și întregii familii. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.

Ministerul Culturii: „Ne încărca cu bucuria pe care o transmitea cu fiecare apariţie”
„După o carieră impresionantă în care a adus zâmbete românilor de toate vârstele, Alexandru Arşinel a plecat astăzi dintre noi. Aplaudat şi apreciat pentru apariţiile sale de pe scenă, ne-a lăsat o colecţie impresionantă de înregistrări pentru a ne încărca cu bucuria pe care o transmitea cu fiecare apariţie şi pentru care îi mulţumim. Odihnă veşnică! Condoleanţe familiei!”, a transmis Ministerul Culturii.

„Eu și colegii mei suntem așa… deși părea previzibil cumva. Nu putem să acceptăm că oamenii nemuritori mai și mor. Am primit vestea în mașină, eram în drum spre casă și am simțit că s-a întâmplat ceva. Am tras pe dreapta, au început să sune telefoanele, să curgă mesajele și atunci chiar am avut un șoc, pentru că în momentul în care primești astfel de vești despre oameni pe care i-ai cunoscut și cu care ai împărțit 15 ani din viață pe scenă, cu care ai mers în turnee și cu care ai conceput atâtea spectacole, alături de care te-ai bucura, de la care ai învățat atâtea, aproape că a murit o epocă”, a declarat Mirela Vaida pentru spynews.ro.

Dan Negru: – Vine mâine Dumnezeu și vă zice… contractul pe care l-am semnat noi în 1939…” „Doamne, te-ai ţinut de cuvânt”, a răspuns Arșinel. „Îţi mulţumesc că m-ai lăsat să mă plimb în lumea asta şi bună şi rea, şi că m-ai ajutat aproape de fiecare dată să ies din încurcături. Cu un lucru nu m-ai ajutat încă, şi îţi spun în fiecare zi. Doamne, ajută-mă ca Marilena (soția sa, n.red.) să se simtă mai bine. Ai obligaţia asta pentru că sunt corect cu tine. Mă închin în faţa ta în fiecare zi. Las-o pe Marilena să se simtă mai bine”, povestea Dan Negru despre o discuție avută cu Alexandru Arșinel acum ceva timp.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele