Rebelul What’s UP are două facultăți și a fost picol, dar sunt o sumedenie de alte lucruri pe care nu le știm despre artist. What’s UP este invitatul lui Teo în emisiunea pe care o realizează la Kanal D, iar chestiunile pe care le spune s-ar putea să uimească pe toată lumea. După o lungă perioadă în care a dispărut din lumina reflectoarelor, Whatzzy își povestește drumul spre celebritate, de la Marius Ivancea, copilul pasionat de muzică, la What’s UP a început la doar 8 ani, când acesta a compus primele lui versuri.
Cinci ani mai târziu a intrat într-un studio de înregistrări și s-a îndrăgostit iremediabil de muzică.
“Într-o zi a venit Andra să asculte niște piese, a auzit-o și pe a mea și așa mi s-a schimbat viața cu totul”, a povestit artistul despre un moment de cotitură al carierei sale.
What’s UP a fost vreme de mulți ani textier la un post TV de muzică, unde a lucrat din pură pasiune, o pasiune care l-a făcut să pună școala pe locul doi, după cum a povestit acesta. Însă tatăl său a fost și de acea dată lângă el să îi dea cel mai bun sfat, acela de a acorda atenție învățăturii.
„La un moment dat s-a închis acel post TV și cumva i-am dat dreptate lui tata. Norocul meu că eram în clasa a XII-a și am reușit să redevin tocilarul care eram până în clasa a-VI-a. Am terminat liceul și m-am băgat la două facultăți, și, după doi ani, în paralel, mergeam și la muncă…”, adaugă acesta.
Artistul a mai mărturisit în cadrul interviului de la “Teo Show” că primul său job s-a desfășurat la o terasă din București, acolo unde debarasa mesele; motivul pentru care muncea acolo era unul simplu, avea nevoie de bani. “Până la 15-16 ani începi să îți dorești și tu să mergi la un film”, a rememorat acesta despre acea perioada îndepărtată.