Erchana Murray-Bartlett, o australiancă de 32 de ani, a obținut un record mondial la maraton după ce a alergat 150 de maratoane în 150 de zile consecutiv. Sportiva a plecat pe 20 august din peninsula Cape York, din extremul nord-est al Australiei, cu obiectivul de a parcurge peste 6.000 km – câte un maraton de 42 km pe zi – până la atingerea liniei de sosire stabilită la Melbourne, pe care a trecut-o luni.
Miza acestui proiect, „botezat” de sportivă „Tip to Toe” (de la capăt la capăt), a avut ca și obiectiv strângerea a 80.000 de dolari pentru ONG-ul Wilderness Society, care luptă împotriva extincţiei mai multor specii australiene de animale.

În ciuda faptului că obiectivul era alergarea timp de 150 de zile consecutive, sportiva australiană a reuşit deja să doboare recordul Guinness pentru cele mai multe maratoane consecutive disputate de o femeie în a 107-a zi a aventurii sale, o performanţă care va fi înregistrată oficial de Cartea Recordurilor „Guinness World Records” în următoarele zile.
Erchana Murray-Bartlett este atlet de performanță și nutriționist.
Din 1935, The Wilderness Society are misiunea de a proteja permanent aproape 112 milioane de acri de sălbăticie în 44 de state.