Joel Souza, regizorul lungmetrajului „Rust”, rănit de un foc de armă, în incidentul în care actorul Alec Baldwin a împuşcat-o mortal pe directoarea de imagine a peliculei, Halyna Hutchins, folosind un pistol de recuzită în timpul filmărilor, a declarat că se simte „îndurerat de moartea prietenei şi colegei” sale, potrivit DPA.
Halyna Hutchins a murit la vârsta de 42 de ani, joi, după ce a fost împuşcată pe platoul de filmare al producţiei western „Rust”.
După incident, Halyna Hutchins a fost transportată pe calea aerului la un spital din statul american New Mexico dar, din păcate, nu a mai putut fi salvată, medicii de la această clinică fiind cei care au constatat decesul.
Potrivit anchetei judiciare, un asistent de regie i-a dat lui Alec Baldwin un pistol de recuzită şi, fără să ştie că acesta era încărcat cu gloanţe reale, și i-a spus actorului că arma putea fi utilizată în siguranţă, cu doar câteva secunde înainte de producerea tragediei.
Regizorul filmului, Joel Souza, în vârstă de 48 de ani, i-a adus un ultim omagiu Halynei Hutchins într-o declaraţie publicată de site-ul american Deadline.
„Sunt îndurerat de moartea prietenei şi colegei mele Halyna. Era o persoană bună, energică, incredibil de talentată, lupta din greu pentru fiecare succes şi m-a ajutat mereu să devin un cineast mai bun. Gândurile mele se îndreaptă acum spre familia ei în această perioadă dificilă”, a declarat Joel Souza.
De asemenea, Joel Souza a ținut să mulțumească tuturor celor care și-au arătat compasiunea față de situația în care s-a aflat el.
„Sunt recunoscător pentru avalanşa de afecţiune pe care am primit-o din partea comunităţii cinematografice, a locuitorilor din Santa Fe şi a sutelor de necunoscuţi care m-au contactat. Sunt sigur că ea mă va ajuta în perioada de recuperare”, a mai spus cineastul.
Actriţa Frances Fisher, care joacă în filmul „Rust”, a anunţat, vineri, într-o postare pe Instagram, că regizorul Joel Souza a fost externat, tot vineri, din spitalul în care a primit îngrijiri medicale după ce a fost rănit în timpul tragicului incident.
Potrivit unui mandat de percheziţie emis de Tribunalul din Santa Fe, un asistent de regie a folosit pe platoul de filmare sintagma „cold gun” („pistol securizat”, n.r.) în momentul în care i-a înmânat actorului Alec Baldwin acea armă de foc. Din nefericire, pistolul era încărcat cu cinci gloanţe reale, iar regizorul Joel Souza, care se afla în spatele Halynei Hatchins, a fost rănit de focul de armă tras de Alec Baldwin, au precizat anchetatorii.
Biroul Şerifului din Santa Fe a obţinut mandat de percheziţie, pentru ca anchetatorii să poată cerceta în amănunt locul în care s-a produs tragedia, situat în perimetrul unei ferme.
Anchetatorii vor mai analiza costumul pătat de sânge al actorului Alec Baldwin, pistolul aflat la baza tragediei, alte arme de recuzită, muniţie şi orice fel de înregistrări video care ar putea să ajute la finalizarea investigaţiei.
American Film Institute a înfiinţat o bursă în memoria Halynei Hutchins şi a creat un cont special pentru donaţii online.
Vineri, Alec Baldwin a dat publicităţii o declaraţie prin care şi-a exprimat „şocul şi tristeţea” în urma morţii Halynei Hutchins şi a confirmat, totodată, că va colabora pe deplin cu poliţiştii care anchetează circumstanţele tragediei.
Ulterior, Alec Baldwin a mai spus, pe conturile de socializare, că incidentul reprezintă „o tragedie” şi a dezvăluit că luat legătura cu soţul Halynei Hutchins.
De asemenea, mai multe fotografii publicate de cotidianul The Santa Fe New Mexican, îl arată pe Alec Baldwin foarte afectat de incident, stând aplecat pe marginea unui drum şi plângând, în faţa Biroului Şerifului din Santa Fe.