Voucherele pentru vacanță rămân în continuare unele dintre cele mai apreciate beneficii extra-salariale acordate angajaților din instituțiile publice în condițiile în care au un impact semnificativ și asupra turismului autohton. Dar, din acest an se acordă vouchere de vacanță după reguli noi.
Începând cu acest an nu toți funcționarii publici vor mai primi tichete de vacanță. În Legea 296/2023 au fost introduse noi amendamente potrivit cărora se vor acorda vouchere de vacanță doar acelor bugetari care nu depășesc plafonul stabilit de ordonanța trenuleț. O măsura care va fi valabilă cel puțin până în 2026.
Așa se face că în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2026 se vor acorda vouchere de vacanță de 1.600 de lei, în loc de 1.450 de lei așa cum a fost statuat în OUG nr.8/2009.
Camera Superioară a Parlamentului a adoptat inițiativa legislativă care prevede acordarea voucherelor de vacanță și pentru angajațiii din mediul privat. Însă, această măsură, atrag atenția economiștii poate reduce, indirect, fiscalitatea muncii, ca urmare a faptului că peste 4 milioane din angajații sectorului privat ar putea primi la rândul lor tichete de vacanță.
Autorii inițiativei legislative au menționat în expunerea de motive că impactul bugetar estimat la 6,09 miliarde de lei reprezintă se va întoarce la bugetul de stat într-o proporție de 60-65% sub formă de TVA, taxe, impozit pe salarii sau impozit pe profit.
Voucherele de vacanță au o valoare fixă, 1.600 de lei pe an. Sumă care va fi acordată și angajaților cu normă întreagă din sectorul privat, însă pentru salariații part-time sau plătiți la oră, suma primită variază în funcție de numărul de ore lucrate, raportat la plafonul maxim al voucherelor stabilit pentru programul normal de lucru.
„Valoarea voucherului de vacanță crește de la 1.450 lei/an la 1.600 lei/an pentru a nu fi afectați funcționarii de introducerea CASS de 10% la voucherele de vacanță, (…) includerea sumelor reprezentând valoarea nominală a tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță acordate potrivit legii, în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii şi asimilate salariilor”, se arată și în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2024 -2026.
Tichetele de vacanță pot fi utilizate și la serviciile de transport și mâncare, la tratament balnear sau diverse activități recreative. Dar sunt și restricții. În primul rând nu sunt transferabile, doar titularul de drept le poate folosi. De asemenea, au și o perioadă de valabilitate. După 12 luni nu mai pot fi utilizate. Voucherele de vacanță se impozitează cu 10% în luna în care au fost virate, potrivit RomâniaTV.