Există o serie de restricții de circulație de Paște, anunțate de CNAIR, valabile de joi, 13 aprilie, până luni, 17 aprilie.
Oficialii anunță că pe perioada sărbătorilor pascale vor fi impuse restricții de circulație pentru mașinile cu o masă de peste 7,5 tone. În plus, oficialii CNAIR completează că încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, anunță Antena 3 CNN.
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE: Amenzi peste amenzi date de ANPC în piețele din București înainte de Paște. Nereguli grave descoperite
Așadar, potrivit prevederilor Ordinului ministrului transporturilor și ministrului afacerilor interne nr. 1249 – 132/2018, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de joi, 13 aprilie, 14 aprilie 2023 (Vinerea Mare), sâmbătă 15 aprilie, 16 aprilie și 17 aprilie (prima și a doua zi de Paște).
Astfel, restricțiile sunt aplicate pe autostrada A2, Bucureşti (intersecția A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Fetești – Cernavodă – Constanța (intersecția A2 cu A4), joi de la 16.00 la 22.00, iar în restul zilelor între orele 6.00 și 22.00.
Pe DN7, Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN7 cu DN 1), restricțiile vor fi aplicate joi între orele 18.00-22.00, iar în restul zilelor între 6.00 și 22.00.
De asemenea, pe DN39, Agigea (intersecția DN39 cu DN 39A) – Mangalia (limita municipiu), restricțiile se vor aplica joi între 16.00 și 22.00, iar în celelalte zile între 6.00 și 22.00.