Noi restricții în vigoare de luni, după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat vineri, 22 octombrie, hotărârea validată apoi în ședința de Guvern.
Astfel, începând de luni, 25 octombrie, accesul în instituții, malluri, hoteluri va fi permis doar cu certificat verde.
Și pentru a ieși din casă, după ora 22.00, este nevoie de certifact verde, iar nunțile și botezurile sunt interzise 30 de zile.
Restricții în vigoare de luni. Masca de protecție devine obligatorie
Purtarea măștii de protecție devine obligatorie de luni, peste tot, pentru toată lumea.
Persoanele nevaccinate nu vor mai putea circula între 22:00 şi 05:00.
Excepții fac: deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată la distanţă; achiziţionarea de medicamente; deplasarea; persoanelor din motive justificate (vaccinarea/îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie); deplasarea în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii cu avionul, trenul, autocare şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei.
DESCARCĂ DE AICI MODEL DECLARATIE
- Restaurantele, cafenelele și terasele vor funcţiona în intervalul 05.00 – 21.00, iar magazinele vor fi deschise în intervalul 05.00 – 21.00.
- Muzeele, bibliotecile, cinematografe, librării, săli de spectacole/concerte, sli de sport/fitness jocuri de noroc piscine interioare locuri de joacă pentru copii, târguri, bâlciuri, talciocuri, vor funcționa de la 05.00 până la 21.00, cu capacitate de 30%.
- Farmaciile, benzinăriile, livrările la domiciliu, transportul rutier de mărfuri şi persoane pot să îşi desfăşoare activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
Fără baruri și discoteci
- Barurile, cluburile și discotecile se închid pentru 30 de zile
- Se interzic nunţile, botezurile, mesele festive.
- Se interzic cursurile de instruire, workshop-urile, conferinţele, precum şi concertele şi spectacolele organizate în alte spaţii deschise sau închise cu excepţia celor special destinate care aparţin instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.
- Competiţiile sportive vor fi organizate fără spectatori, timp de 30 de zile.
- Mitingurile sau demonstraţiile se vor desfășura cu cel mult 100 de persoane (pentru VACCINAŢI sau TRECUŢI PRIN BOALĂ ).
- Slujbele se vor desfăşura în interior sau exteriorul bisericii cu asigurarea de 2mp pentru fiecare persoană şi purtarea măştii.
- Activităţile recreative se vor desfășura cu cel mult 10 persoane, dacă nu sunt din aceeaşi familie, doar pentru VACCINAŢI sau TRECUŢI PRIN BOALĂ.
- Timp de 30 de zile, persoanele vaccinate sau trecute prin boală, care se află în a 15-a și a 180-a zi vor avea acces în mall, centre comerciale, hotel, restaurant, cafenele sau altor unităţi de alimentaţie publică în care se pot consuma alimente, băuturi. Copiii sub 12 ani vor putea intra dacă sunt însoţiţi de un adult vaccinat sau trecut prin boală.
- Nevaccinații vor putea participa la slujbe religioase, în magazine alimentare (dispuse în afara centrelor comerciale) și vor putea merge la târguri, bâlciuri, talciocuri.
Program de muncă schimbat
- Programul de lucru, atât la stat, cât și la privat, va fi organizat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi (acolo unde specificul permite). Unde nu poate fi impusă telemunca, programul va fi organizat în ture.
- Accesul în instituţiile publice va fi permis doar pentru vaccinați, testați și trecuți prin boală.
Excepție fac: situaţii de urgenţă (certificat de deces, certificat de naştere,etc) – on-line sau în spaţii deschise, la ghişee dispuse direct în exteriorul clăririlor; copiii mai mici sau cu vârstă de 12 ani dacă sunt însoţiţi de un adult vaccinat sau trecut prin boală.
- Accesul în birouri private va fi permis doar pentru vaccinați, testați și trecuți prin boală (la firme cu cel puţin 50 de persoane simultan).
Excepție fac: copiii mai mici sau cu vârstă de 12 ani dacă sunt însoţiţi de un adult vaccinat sau trecut prin boală.
- Certificatul verde va fi obligatoriu la muncă, atât la stat, cât şi la privat (pentru companiile, instituţiile care au cel puţin 50 de persoane).
- Vacanţă de 2 săptămâni pentru elevi, în perioada 25 octombrie-5 noiembrie.
- Se suspendă after-schoolurile timp de 2 săptămâni.
- Universităţile vor trece în on-line în următoarele 2 săptămâni.