Există delicioase și simple rețete cu legume congelate. Sunt ideale pentru momentele în care te grăbești, nu vrei să pierzi mult timp în bucătărie, dar vrei ceva sănătos.
Sunt perioade în care ori nu găsim legume proaspete dorite, ori nu le avem în casă. Așadar, o soluție este să „apelați” la cele congelate, fiind foarte gustoase pentru foarte multe preparate și combinații.
Legume congelate trase la tigaie
Veți avea nevoie de:
În primul rând trebuie să știți că astfel de legume nu trebuie decongelate. Lăsați-le doar un minut înainte de a le pune în tigaie. Încingeți o tigaie și puneți uleiul de măsline și puneți și cubulețul de unt. Adăugați legumele congelate și lăsați-le câteva minute. Ulterior, adăugați puțină apă. Nu multă, ci puțină, pentru că își vor lăsa și legumele. Acum, le veți lăsa pe foc cam 7-8 minute. Condimentați cu sare și cu piper după gust.
Legume cu bacon
Veți avea nevoie de:
Tăiați ceapa și usturoiul în felii subțiri. Într-o tigaie puneți uleiul la încins și apoi ceapa și usturoiul. Apoi, turnați legumele și lăsați-le să se călească aproximativ 20 de minute. Când devin moi, condimentați cu sare și piper. Spre final puneți și baconul tăiat tot în felii. Puteți să puneți într-o tavă și să transferați la cuptorul preîncălzit pentru circa 20 de minute, la 190 de grade Celsius.
Crochete din broccoli
Veți avea nevoie de:
Într-o oală puneți apă cu puțină sare și lăsați să dea în clocot. Când începe să fiarbă puneți buchețelele de broccoli și lăsați-le acolo timp de 5 minute. Ulterior, le scurgeți bine și le clătiți sub un jet de apă rece. Le scurgeți bine și le lăsați puțin deoparte.
Cu ajutorul unui robot de bucătărie trebuie să obții un piure din acel broccoli. Pune într-un castron mare. Apoi, adaugă pesmetul, ouăle, brânza, sarea și piperul. Amestecați foarte bine și lăsați la odihnit pentru aproximativ 15 minute.
Formează crochetele și apoi dă-le prin pesmet. Așază-le frumos într-o tavă și apoi transferă la cuptorul preîncălzit timp de 10 minute pe o parte, iar alte 10 minute pe cealaltă parte. Va trebui să le întorci tu după acest timp. Este necesar să devină crocante și aurii. Puteți să mai puneți fulgi de chili dacă vreți o aromă mai picantă sau chiar boia iute. Poftă bună!