SHOWBIZ

Revelion Antena 1: Răzvan și Dani, pe zi, Liviu, Andrei și Nea Mărin pe seară

Revelion Antena 1 Răzvan și Dani pe zi Liviu Andrei și Nea Mărin pe seară

Răzvan și Dani, Liviu, Andrei și Nea Mărin propun un super Revelion Antena 1. Dacă matinalii se vor ocupa de buna dispoziție a telespectatorilor pe zi, Nea Marin cu ai lui se vor asigura ca toată lumea să treacă în noul an cu zâmbetul pe buze.

Răzvan şi Dani, gazdele Revelionului de zi la Antena 1

Gaşca Super Neatza cu Răzvan şi Dani încheie anul 2022 cu o ediţie specială a emisiunii, un pre-party de Revelion în care Răzvan şi Dani se întrec în organizarea celei mai tari petreceri de Revelion. Astfel, începând cu ora 17:00, la Antena 1, telespectatorii îi vor putea urmări pe haioşii matinali cum se pregătesc, fiecare alături de gaşca lui, pentru marea petrecerea din noaptea dintre ani. La final de 2022, Super Neatza a pregătit o ediţie festivă, alături de Ilona, Florin Ristei, Diana Munteanu, Ramona, Nicolai Tand, Radu Darie, Emi şi Cuza, dar şi artişti de top din România.

Liviu și Andrei se întrec cu Nea Mărin pentru o porție dublă de distracție

În marea seară de 31 decembrie, de la ora 20:00, la Antena 1 începe o porție dublă de distracție. Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu nu renunță la rivalitatea cu Nea Mărin nici în noaptea dintre ani! Dar de data aceasta o fac în numele întrecerii supreme: cine a pregătit cel mai tare program de Revelion, Liviu și Andrei sau Nea Mărin?
Fiecare intră în ringul petrecerii cu o echipă grea de vedete și aruncă în scenă momente memorabile pentru o porție dublă de distracție. Astfel, pe 31 decembrie, la Antena 1, de la ora 20:00, telespectatorii își vor da întâlnire cu cei trei pentru a descoperi numeroasele lor surprize și a se bucura de două Revelioane într-unul, așa cum numai Revelionul cel neBUN poate fi!


Întreaga intrigă a unei nopți de neuitat la Antena 1 pornește de la o coincidență buclucașă: ce se întâmplă când Liviu și Andrei, dar și Nea Mărin închiriază același local pentru petrecerea de Revelion? Niciunul nu renunță la distracție și aleg să se dueleze! Numere de dans, momente umoristice, cei mai renumiți artiști din toate generațiile și din cele mai diverse genuri muzicale, revelionul cel neBUN le are pe toate și mai mult de-atât, pentru o noapte în care petrecerea este pentru toate gusturile. Și asta pentru că atât Liviu și Andrei, cât și Nea Mărin intră în acest concurs al Revelioanelor cu rețete imbatabile de voie bună.

Loredana, Andreea Bălan, Elena Gheorghe, dar și Romică Țociu, Paula Chirilă, Eliza și Cosmin Natanticu, Maria Popovici și Mincu, Adriana Trandafir, Ruby, Jo, SHIFT, Connect-R, Johny Romano, What’s UP, Mario Fresh, Lino Golden, Jador, Mioara Velicu, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, Viorica și Ioniță de la Clejani, Vali Vijelie, Jean de la Craiova, baletul COBO, coordonat de Cocuța și Bogdan Boantă, și alții fac parte din cel mai neBUN program de Revelion, în care artiștii intră în scenă reprezentând fie echipa lui Liviu și Andrei, fie echipa lui Nea Mărin.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele