NEWS

Revoluția din 1989 va fi studiată în școală. Scandal în Camera Deputaților din cauza posibililor autori

Revoluția din 1989 va fi studiată în școală. Scandal în Camera Deputaților din cauza posibililor autori

Revoluția din 1989 va fi studiată în școală. Practic, va deveni o nouă materie predată la liceu, independent de istorie. Este inițiativa unui deputat liberal, dar care iniţial propusese să fie studiată doar Revoluţia de la Timişoara. Atâît acest aspect, cât și posibilii autori ai manualului, au stârnit controverse majore. 

Programa ar urma să fie făcută în colaborare cu Institutul Revoluției şi, pentru a ajunge în şcoli, mai are nevoie de aprobarea senatorilor.

Revoluția din 1989 va fi studiată în școală. Propunerea unui liberal, completată

Marilen Pîrtea, deputat PNL a susținut în plen că ”flacăra revoluției trebuie păstrată vie” și de aceea elevii de liceu ar trebui să învețe despre Revoluția de la Timișoara. Reacțiile nu au întârziat să apară.

”Să se studieze istoria Revoluției Române, nu istoria Revoluției de la Timișoara, ci române. Nesusținută de restul țării, acea revoluție s-ar fi stins la Timișoara. deci este corect și cinstit să le vorbim românilor, generațiilor viitoare, despre sacrificiul care s-a făcut în întreaga țară pentru victoria Revoluției Române” a intervenit un parlamentar AUR.

Cine scrie istoria Revoluției?

Va fi studiată revoluţia din toată ţara, a fost concluzia dezbaterii aprinse. Lecțiile ar urma să fie puse la punct de Ministerul Educației, împreună cu diverși colaboratori, printre care și Institutul Revoluției Române. Propunerile au încins spiritele.

Ionel Dancă, deputat neafiliat:

„Adică Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și alți agenți KGB care să-i înveţe pe copiii mei ce s-a întâmplat la timișoara în 1989! Este pur și simplu scandalos”.

La final, legea a trecut cu amendamente. Noua materie va fi pur opțională şi doar pentru elevii din ultimul an de liceu.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele