NEWS

Rezultate puține, zile de vacanță multe. România e în top 5 european la numărul de zile libere dintr-un an școlar

Rezultate puține zile de vacanță multe. România e în top 5 european la numărul de zile libere dintr-un an școlar
Zile de vacanță Sursă foto: Pixabay

Cel puțin la testele PISA și în statistici, elevii din România au rezultate puține și zile de vacanță multe. Țara noastră se află în topul Uniunii Europene la numărul de zile libere ale elevilor, mai exact 117.

Zile de vacanță multe pentru elevi

Potrivit datelor Eurydice pentru anul școlar 2025-2026, România are 117 zile de vacanță cumulate și este depășită în UE doar de câteva state cu condiții speciale – țările baltice și Malta – ocupând astfel locul 5 între statele membre.

Structura anului școlar pentru 2026-2027, publicată de Ministerul Educației, confirmă această poziționare, cu 40 de zile cu vacanță în timpul anului școlar, la care se adaugă una dintre cele mai lungi vacanțe de vară din Uniune.

În anul școlar următor elevii vor avea 40 de zile de vacanță și încă 4 zile libere, sărbători legale. Este un număr identic de zile de vacanță cu cel pe care îi înregistrează în dreptul țării noastre și cei de la Eurydice – organizația pentru educație a Comisiei Europene – în raportul pe anul școlar actual, 2025-2026. Vacanța de vară va fi în actualul an școlar de 77 de zile, iar pentru anul următor școlar de 79 de zile.

În această statistică de date comparate România se remarcă între țările europene cu un număr mare de zile de vacanță, distribuite și în timpul verii, și între modulele școlare: în total, 117 zile cu vacanță cumulate în 2025-2026, dintre care 77 de zile sunt în vacanța de vară și restul de 40 de zile sunt împărțite în cele 4 vacanțe din timpul anului școlar, scrie Edupedu.

În comparația europeană realizată pe baza a 41 de sisteme educaționale, România se află pe locul 14 la durata vacanței de vară și locul 9 la numărul de zile de vacanță din timpul anului școlar.

Dacă am cumula toate zilele de vacanță, România ocupă locul 6 din 41 de sisteme educaționale europene la numărul total de zile libere ale elevilor, potrivit datelor Eurydice pe ciclul primar, locul 7 pe ciclurile de gimnaziu și liceu.

Comparația cu alte state europene

Comparativ cu alte state europene, România este depășită la numărul total de zile cu vacanță de Republica Moldova, Letonia, Georgia, Malta, Lituania și Estonia. Republica Moldova are cele mai multe zile de vacanță cumulate, 122, dintre care 92 sunt în vacanța de vară și 30 în timpul anului școlar. Letonia și Georgia au câte 120 de zile libere, Malta, Lituania și Estonia câte 118 zile.

România, cu 117 zile de vacanță cumulate, se află imediat sub acest grup de state.

Dacă ne uităm strict la comparația din interiorul Uniunii Europene, România se află în top 5 al țărilor cu cele mai multe zile libere ale elevilor. Cu un total de 117  într-un an școlar, România este depășită doar de câteva state membre cu condiții speciale – țările baltice (Letonia, Lituania, Estonia), unde structura anului școlar este influențată de climă, și Malta, stat insular cu un calendar adaptat contextului local.

Astfel, în UE, România se situează pe locul 5 la numărul total de zile libere, peste majoritatea statelor mari din vestul și centrul Europei, precum Franța, Germania, Olanda sau Austria.

Există și exemple de țări cu un număr semnificativ mai mic de zile libere. Olanda are 77 de zile de vacanță într-un an întreg, dintre care 42 sunt în vacanța de vară și 35 în timpul anului școlar, adică exact numărul de zile al vacanței de vară din România. Germania are în total 82 de zile, Danemarca 78, iar Cehia 83.

În privința vacanțelor din timpul anului școlar, România are 40 de zile, mai multe decât Germania, Austria, Finlanda, Polonia, Cehia sau Bulgaria, situându-se în top 25% european la acest indicator.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele