Robert Negoiță, primarul suspendat al Sectorului 3, a mers din nou miercuri la sediul Poliţiei pentru a-şi îndeplini obligaţia impusă de instanţă în cadrul dosarului în care este cercetat de DNA sub control judiciar pentru abuz în serviciu.
„Sunt nevinovat şi le voi spune şi judecătorilor în instanţă acest lucru”, le-a declarat Negoiţă jurnaliştilor prezenţi în faţa Secţiei 13 de Poliţie, unde trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână pentru respectarea obligaţiilor impuse prin controlul judiciar.
El a fost plasat sub control judiciar pe 5 februarie, fiind obligat la plata unei cauţiuni de 800.000 de lei. Totodată, i-a fost impusă interdicţia de a exercita funcţia de primar.
Robert Negoiţă a fost audiat atunci, timp de aproape şase ore, la sediul central al DNA.
Dosarul vizează fapte de abuz în serviciu legate de lucrări de construire şi asfaltare a mai multor străzi în Sectorul 3, care ar fi fost realizate fără documente legale.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2017 – 2025, a unor infracţiuni asimilate celor de corupţie. Faptele ar fi fost comise de funcţionari publici, cu sprijinul unor complici, şi vizează lucrări de construire şi asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3, care ar fi fost realizate fără documente legale.