BUSINESS

ROBOR a explodat după ce BNR a crescut dobânda-cheie cu 1%, peste estimările economiștilor din România

ROBOR a explodat după ce BNR a crescut dobânda-cheie cu 1 peste estimările economiștilor din România
sursa: hotnews.ro

ROBOR la 3 luni sare la 6,76% după ce BNR a majorat miercuri dobânda-cheie la 4,75%. Astfel, nivelul dobânzii de politică monetară ajunge la 4,75% pe an, de la 3,75% anterior. Măsura se va aplica de joi.

ROBOR a explodat după ce BNR a crescut dobânda-cheie cu 1%, peste estimările economiștilor din România

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat joi, 7 iulie, la 6,76% valoare în creştere faţă de cea înregistrată în ziua precedentă, când a afişat o cotaţie de 6,63%.

Saltul dobânzilor interbancare vine după ce BNR a decis miercuri să majoreze dobânda-cheie de la 3,75% la 4,75%, precum şi rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75% pe an.

De la începutul anului, când indicele a fost cotat la 3,02%, creşterea este de aproape 124%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la BNR.

Tot joi, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,90% de la 6,76% miercuri, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a atins 7,07% în creştere de la 6,88% în ziua anterioară.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei.

Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.

BNR a majorat dobânda cheie în România

Banca Națională a României a decis, miercuri, în ședința Consiliului de Administrație, să majoreze dobânda de politică monetară cu un punct procentual. Creșterea este peste estimările analiștilor.

De asemenea, BNR a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75 la sută pe an, de la 4,75 la sută pe an și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 3,75 la sută, de la 2,75 la sută pe an, începând cu data de 7 iulie 2022.

Banca Centrală anunță și păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară, ca și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Guvenratorul Mugur Isărescu va face precizări despre aceste decizii într-un briefing de presă, la ora 15.00.

Și IRCC a crescut

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 2,65% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,86%. În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Creșterea dobânzii-cheie până la nivelul de 4,75% pe an reprezintă o lovitură puternică pentru milioane de români cu credite în lei, ale căror rate au crescut deja.

Concret, la un împrumut de 250.000 de lei, luat pe 30 de ani, rata lunară era la începutul verii trecute de 1.266 de lei. Acum, însă, când indicatorul a urcat până la 6,63%, rata a ajuns la 2.217 lei. Deci o diferenţă de 951 lei. Numai în ultima săptămână ratele au crescut cu 126 de lei.

În ceea ce privește celălalt indice, IRCC, în funcție de care sunt calculate creditele luate după mai 2019, pentru același credit românii plătesc acum 1.523 lei. Însă, dacă indicele va urca până la 4% la începutul toamnei, așa cum arată estimările analiștilor, atunci rata va crește cu 225 de lei.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele