BUSINESS

ROMAERO a pierdut contractul cu Ryanair. Gigantul low cost nu-și va mai repara avioanele la București

ROMAERO a pierdut contractul cu Ryanair. Gigantul low cost nu-și va mai repara avioanele la București
Foto: RyanAir

ROMAERO a pierdut contractul cu Ryanair, în valoare de 3 milioane de euro, pentru lucrări de mentenanță la avioanele Boeing 737NG. Decizia ar fi fost luată înainte de suspendarea dreptului ROMAERO de a repara avioane de pasageri, scrie Economica.net. 

ROMAERO nu mai poate repara avioanele care transportă pasageri, după ce Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC)  i-a suspendat acest drept.

ROMAERO a pierdut contractul cu Ryanair

Economica.net a publicat săptămâna trecută o scrisoare atribuită angajaților companiei prin care oamenii se plângeau că societatea nu mai îndeplinește condițiile de aprobare ale Agenției Europene de Siguranță a Aviției, dar și că duce lipsă de angajați calificați care să se ocupe de reparațiile efectuate la avioanele companiilor comerciale cu care are contracte.

În plus, salariile nu au mai fost plătite de patru luni, iar din februarie, jumătate dintre angajați și-ar fi dat demisia.

„Această decizie a Autorității Aeronautice Civile nu va avea niciun impact asupra operațiunilor Ryanair, deoarece Ryanair nu mai lucrează cu ROMAERO și nu are de gând să plaseze aeronave acolo în această iarnă”, au transmis oficialii companiei low-cost.

Ultimul an cu profit a fost 2011 

Este cel mai mare contract, ca valoare, pe care ROMAERO l-a avut pentru lucrări de mentenanță la aeronave civile: 3 milioane de euro.

Al doilea cel mai mare contract a fost cel cu Blue Air, în valoare de 6 milioane de lei, însă Blue Air are activitatea suspendată și doar patru avioane în flotă.

ROMAERO este cea mai mare companie de stat din industria aerospațială și de apărare românească. Societatea este specializată în servicii de întreținere și reparații pentru aeronave de transport civile și militare, precum și în producția industrială de aerostructuri și componente ale acestora.

Ultimul an cu profit pentru compania deținută de stat, prin intermediul Ministerului Economiei, a fost 2011, când profitul net a fost de doar 400.000 de lei.

Anul trecut, ROMAERO a avut o cifră de afaceri de aproape52 de milioane de lei, cea mai mică din ultimii 15 ani, iar pierderea a fost de aproate 63 de milioane de lei.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele