În premieră, România a devenit campioană mondială la minifotbal! Fotbaliștii au trecut în finala din Emiratele Arabe Unite de Kazahstan. A fost 2-2 după 60 de minute de joc și 12-11 la loviturile de departajare.
Kazahii au început meciul mai bine, controlând posesia în primele minute, dar fără să creeze vreo amenințare serioasă la poarta adversă.
Începând cu minutul 6, tricolorii și-a început să-și impună jocul și a avut prima ocazie notabilă prin Andrei Balea, care, cu toate că se afla într-o poziție promițătoare, a trimis mingea mult peste poartă, conform Digisport.ro.
Doar trei minute mai târziu, Andrei Balea a încercat un șut puternic, dar mingea a fost respinsă în corner. Minutul 12 a adus prima ocazie reală de gol în meci, când Nemișanu a șutat lângă poartă dintr-o poziție excelentă. România a continuat să atace și a avut două ocazii importante în doar două minute, cu Mocanu la minutul 16 și Balea la minutul 18.
Cu doar câteva minute înainte de pauza primei reprize, la minutul 25, Kazahstan a reușit să deschidă scorul în urma primei lor acțiuni periculoase. Din nefericire pentru România, Mircea Ungur a fost ghinionistul de serviciu, încercând să respingă o centrare, dar trimițând mingea în propria poartă.
În repriza a doua, tricolorii păreau afectați de golul primit și au jucat semnificativ mai slab decât în prima jumătate a meciului.
Kazahii au dominat jocul, au avut ocazii importante și au reușit să înscrie din nou în minutul 37, când Tarzhanov a profitat de o greșeală gravă a lui Covaci și a marcat. Cu toate acestea, tricolorii au arătat semne de revenire în ultimele minute ale partidei și au avut o șansă notabilă prin Nemițanu la minutul 46. Doar două minute mai târziu, România a transformat o lovitură de pedeapsă, grație lui Balog, și a sperat că poate da o lovitură de grație pentru a trimite meciul în prelungiri.
Și ceea ce s-a întâmplat, România a reușit să egaleze, datorită unui șut senzațional al lui Balog, trimițând meciul în prelungiri.
În cele 10 minute suplimentare, șansele de gol au fost limitate, astfel că meciul a fost decis în urma loviturilor de departajare, unde drama a atins cote maxime.
Au avut loc nici mai mult, nici mai puțin de 30 de lovituri de departajare, iar lovitura decisivă, care a adus victoria României, a fost reușită de Bogdan Covaci, marcând scorul final 12-11 și aducând titlul de campioni mondiali în țară.