Naţionala de fotbal a României se pregătește de tragerea la sorți pentru preliminarii CM 2026. Echipa noastră va face parte din urna a doua valorică la ceremonia care va avea loc pe 13 decembrie la Zurich, potrivit FIFA. În același timp, România a urcat pe locul 38 în clasamentul FIFA actualizat joi.
Statutul de cap de serie a fost acordat celor opt sfertfinaliste din Liga Naţiunilor – Franţa, Spania, Portugalia, Olanda, Italia, Germania, Croaţia, Danemarca, precum şi celorlalte patru naţionale cel mai bine clasate în clasamentul FIFA (Anglia, Belgia, Elveţia, Austria).
Şaisprezece naţionale europene, în loc de 13 până acum, îşi vor obţine biletele pentru această primă Cupă Mondială cu 48 de echipe, programată în perioada 11 iunie-19 iulie 2026, în Statele Unite, Canada şi Mexic.
Câştigătoarele celor 12 grupe se vor califica direct la turneul finală. Echipele de pe locul secund, precum şi alte patru echipe cel mai bine clasate dintre cele care au terminat pe primul loc în grupele din Liga Naţiunilor dar nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor, vor concura pentru ultimele patru bilete într-un play-off în martie 2026.
Urna 1: Franţa, Spania, Anglia, Portugalia, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Croaţia, Elveţia, Danemarca, Austria;
Urna 2: Ucraina, Suedia, Turcia, Ţara Galilor, Ungaria, Serbia, Polonia, România, Grecia, Slovacia, Cehia, Norvegia;
Urna 3: Scoţia, Slovenia, Irlanda, Albania, Macedonia de Nord, Georgia, Finlanda, Islanda, Irlanda de Nord, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Israel;
Urna 4: Bulgaria, Luxemburg, Belarus, Kosovo, Armenia, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Insulele Feroe, Letonia, Lituania;
Urna 5: R. Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino.
România a urcat pe locul 38 în clasamentul FIFA actualizat joi. Prima reprezentativă a avansat cinci poziții în ierarhia forului internațional față de luna precedentă, conform Fanatik.
Echipa națională s-a clasat la începutul anului 2024 doar pe locul 45.
Naționala României a traversat un an excelent. A reușit să se califice de pe primul loc neînvinsă într-o grupă cu Elveția la EURO 2024. Apoi, la turneul final din Germania, a câștigat o grupă cu adversare precum Belgia (0-2), Ucraina (3-0) și Slovacia (1-1).