Consiliul de Securitate al ONU a fost sesizat de România în privința incidentelor cu dronele rusești care au intrat în spațiul nostru aerian. Autoritățile din țara noastră acuză lipsă de responsabilitate.
Ministra Afacerilor Externe Oana Țoiu a declarat la TVR ca incidentele cu dronele rusești care au intrat în spațiul aerian al României au fost semnalate în cadrul celui mai înalt for al ONU.
“Am avut o intervenție în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, a fost la începutul săptămânii o conversație găzduită de Bahrain despre securitatea maritimă și atunci am cerut și noi, România, să intervenim pentru a putea să semnalăm chiar în Consiliul de Securitate riscurile pe care le vedem și să condamnăm ferm la nivel diplomatic decizia pe care Federația Rusă a luat-o – în primul rând atacul pe care îl are în Ucraina și uciderea civililor și atacul infrastructurii civile și evident lipsa de responsabilitate care a dus la încălcarea spațiului aerian al României, spațiul aerian aliat”, a transmis Oana Toiu.
România are capacitatea de a se proteja de incidentele provocate de drone, iar în aproximativ un an sistemul de apărare va fi complet funcțional, a anunțat miercuri președintele Nicușor Dan.
Șeful statului a făcut referire la cel mai recent caz, în care o dronă încărcată cu explozibil a căzut în județul Galați.
“România are capacitatea de a se proteja pentru aceste incidente. În primul rând, să spunem că nu a fost o intenție, ci pur și simplu a fost un atac pe orașe ucrainene de graniță, în urma căruia, accidental, aceste drone au intrat pe teritoriul nostru, în mod neobișnuit, pentru că noi eram obișnuiți în zona Deltei Dunării și nu în zona Galațiului. Capacitatea noastră actuală, care a fost îmbunătățită față de anii anteriori, ne permite o protecție pe o zonă, iar acum optimizăm“, a explicat șeful statului.
Nicușor Dan a precizat că sistemul anti-drone este în prezent în proces de optimizare.
“Pe termen de, să zicem, un an din momentul acesta vom fi complet apărați. Asta este pe eveniment propriu-zis. Ce s-a întâmplat săptămâna trecută, când a venit secretarul Forțelor Terestre american, a fost și a semnat un protocol cu ministrul Apărării, asta răspunde unei necesități, pentru că este o zonă tehnologică care se dezvoltă extrem de rapid și România a agreat, împreună cu Statele Unite și Marea Britanie, să fie parte a unei platforme de producție și distribuție a sistemelor de drone și antidrone în timp real, care să evite toate aceste proceduri de achiziție.
Deci este o necesitate pe care România, ca toți partenerii, o înțelege, de a lucra în timp real, și facem progrese pe asta“, a completat președintele.