ANM anunță că România se află încă sub Cod galben de instabilitate atmosferică. Ziua de vineri aduce atmosferă instabilă și averse destul de consistente în sud, în centru și în zonele montane.
Traficul rutier este restricţionat, vineri, pe DN 13, în zona Pădurea Bogăţii, judeţul Braşov, din cauza aluviunilor aduse de pe versant în urma unei mici alunecări de teren, şi pe DJ 103E, la Bod, unde apa a ajuns pe carosabil. Alte patru drumuri din judeţ sunt închise complet circulaţiei.
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, traficul rutier este restricţionat pe o bandă pe DN 13, în zona Pădurea Bogăţii, judeţul Braşov.
”Lucrăm la îndepărtarea pământului scurs de pe versant în urma unei micro-alunecări de teren. În urma ploilor abundente din ultima perioadă, ne-am confruntat cu mai multe astfel de situaţii din cauză că solul este suprasaturat de apă. Circulaţi cu prudenţă!”, a transmis sursa citată.
De altfel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a informat că sunt închise complet circulaţiei rutiere patru drumuri din judeţ:
– DC 66 – între localitatea Făgăraş şi localitatea Şona – circulaţia este complet închisă din cauza afectării structurii drumului în urma acumulării de apă şi aluviuni.
– DJ 131P – între localitatea Şercaia şi localitatea Hălmeag – drumul este impracticabil în urma inundării carosabilului.
– DC 22 – între localitatea Ungra şi localitatea Chihalma – zona este inundată, circulaţia auto fiind blocată.
– DJ 103G – între localităţile Măieruş şi Arini – traficul este închis temporar, ca măsură de precauţie, din cauza riscului asociat traversării podului, a cărui stabilitate este în curs de evaluare de către autorităţi.
De asemenea, circulaţia este restricţionată pe alte două drumuri:
– DN 13 – în zona Pădurea Bogăţii, traficul se desfăşoară pe un singur sens de mers, pe o porţiune redusă de drum, ca urmare a depunerii de aluviuni pe carosabil. Se acţionează în regim de urgenţă pentru îndepărtarea materialului aluvionar şi restabilirea traficului în condiţii de siguranţă.
– DJ 103E – în zona localităţii Bod, apa a ieşit pe carosabil, determinând îngreunarea traficului şi impunerea de restricţii temporare de circulaţie.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, până în această seară la ora 21, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70km/h) în cea mai mare parte a Carpaților Meridionali și Orientali, în sud-estul Transilvaniei, în jumătatea de nord a Munteniei și în nord-estul Olteniei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de 30…40 l/mp. După-amiaza și seara, pe alocuri vor fi vijelii și grindină.

Mai este în vigoare și un Cod galben de vânt puternic. Acesta va avea intensificări în Moldova și în nord-estul Munteniei, cu viteze de 50…60 km/h.

În Capitală, vineri, vor fi cel mult 22 de grade la amiază. Mai sunt ceva condiții de ploaie și după lăsarea nopții, iar minima coboară la 14 grade.
În urma unor inundaţii locale şi creşteri semnificative ale nivelului râului Olt şi ale afluenţilor acestuia, s-a decis închiderea sau restricţionarea circulaţiei rutiere în mai multe zone.
Autoritățile au evacuat preventiv 375 de oameni din patru județe, iar circulația este restricționată în mai multe zone din județele Harghita, Covasna și Brașov.
Un număr de patru drumuri judeţene şi comunale sunt închise circulaţiei în judeţul Braşov, vineri dimineaţă, iar pe tronsonul din zona Pădurii Bogata al DN 13 circulaţia se desfăşoară pe un singur sens de mers, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.