NEWS

România va construi drone împreună cu Ucraina. Nicușor Dan: ”O negociere reciproc avantajoasă”

România va construi drone împreună cu Ucraina. Nicușor Dan O negociere reciproc avantajoasă
sursa foto: Profit

Ministrul Apărării și președintele Nicușor Dan au anunțat că România va construi construi drone împreună cu Ucraina. Negocierile sunt deocamdată la început, la fel ca și cele referitoare la un plan de acţiune pentru securitatea Europei.

România va construi drone împreună cu Ucraina

Nicuşor Dan susţine că iniţiativa comună a României şi Ucrainei privind construcţia de drone este „în stadiul de discuţii”.

Conform președintelui, în acest moment nu se mai pune problema de a cumpăra o tehnologie care există, ci de a ţine pasul cu evoluţia tehnologică, referindu-se la drone.

El susţine că România, ca şi alte ţări europene, vrea să colaboreze cu Ucraina pentru construcţia de drone.

Între ţările europene, Ucraina, în mod evident, pentru că este într-un război, are o capacitate tehnologică în momentul acesta şi România, ca mai toate ţările europene, vrea să intre într-o colaborare cu Ucraina pentru ca, într-o negociere comercială care să fie reciproc avantajoasă să acceadă la această tehnologie, a explicat Nicuşor Dan.

Şeful statului susţine că în acest moment iniţiativa este „în stadiul de discuţii”.

Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat, joi, că România este în negocieri avansate cu Ucraina pentru crearea unui joint venture între o companie românească şi una ucraineană, dedicat producţiei de drone militare.

Sunt lideri sau printre liderii mondiali în tot ce înseamnă producţie de drone. Nevoia, cum spuneam, i-a obligat să fie inovativi. Au fost inovativi, sunt inovativi şi e nevoie şi vrem să beneficiem de aceste inovaţii, a explicat ministrul Moşteanu.

Zidul european anti-drone

De asemenea, liderii europeni au început discuţiile privind un plan de acţiune pentru securitatea Europei, care va include şi măsuri legate de apărarea cu drone pe flancul estic.

Este o discuţie care a început. Nu pot să vă spun în momentul acesta sume sau altceva pentru că discuţia nu s-a terminată. În ceea ce priveşte acest sistem de drone pe flancul estic şi în general cum se apără Europa de drone, aşa cum v-am spus, este o discuţie pe partea tehnică, operaţională care se poartă între miniştrii apărării, care se întâlnesc mult mai des decât se întâlneşte Consiliul European, a spus Nicuşor Dan, joi, într-o conferinţă de presă, conform Mediafax.

Potrivit preşedintelui României, rolul Consiliului va fi să stabilească bugetul şi calendarul măsurilor propuse.

Rezultatele se vor aștepta la finalul următoarei întâlniri a Consiliului European:

Azi a fost o discuţie preliminară despre ceea ce veţi vedea la finalul reuniunii din 23-24 octombrie, acel plan de acţiune pe toată problematica de securitate a Europei, inclusiv drone., a precizat șeful statului.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele