Apare un nou tip de concediu plătit în România. Românii ar putea beneficia de zile libere plătite fără să fie nevoie să depună prea multe acte.
Decizia este în prezent la nivel de proiect de lege, iar dacă se va aproba, măsura ar urma să fie stabilită prin contractul colectiv de muncă sau prin regulament intern.
Jurnaliștii de la Profit.ro au analizat un proict de lege care face referire la crearea unui cadru normativ distinct pentru prevenirea epuizării profesionale (burnout), fenomen asociat stresului cronic la locul de muncă.
Inițiativa are la bază definiția Organizației Mondiale a Sănătății, în contextul în care legislația muncii din România nu reglementează în prezent în mod explicit această problemă.
Conform proiectului, la nivel european, riscurile psihosociale și stresul profesional sunt recunoscute drept factori determinanți ai epuizării profesionale. Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA) arată că aproximativ un sfert dintre lucrătorii europeni declară că se confruntă cu stres la locul de muncă, cu efecte semnificative asupra productivității, sănătății și bunăstării.
„Și în România, datele și studiile recente arată o creștere vizibilă a nivelului de stres profesional și a manifestărilor asociate epuizării profesionale, în special în sectoarele în care volumul sarcinilor, presiunea timpului, responsabilitatea ridicată sau interacțiunea continuă cu publicul sunt parteintegrantă a activității.
Lipsa unui cadrulegal care săreglementeze explicit fenomenul, măsurile de prevenire depind exclusiv de inițiative voluntare ale angajatorilor, iar lucrătorii nu dispun de instrumente juridice suficiente pentru a semnala situațiile de suprasolicitare profesională sau pentru a beneficia de sprijin adecvat”, se arată în proiectul de lege.
Proiectul de lege introduce o definiție a epuizării profesionale în conformitate cu ICD-11, delimitând-o ca fenomen profesional, fără caracter medical. Epuizarea profesională este descrisă ca o stare asociată activității profesionale, generată de factori de stres persistenți, și se manifestă prin:
a) senzație persistentă de epuizare sau de consumare a resuselor de energie;
b) distanțare mentală față de activitatea profesională, inclusiv apariția sentimentelor de negativism sau cinism în legătură cu munca;
c) diminuarea eficienței profesionale, manifestată prin percepția ineficienței și a lipsei de realizare profesională.
Angajatorii vor avea obligația de a informa anual salariații cu privire la riscurile de epuizare profesională și metodele de prevenire, prin materiale informative sau sesiuni interne. De asemenea, riscurile psihosociale vor trebui incluse în evaluarea internă a riscurilor la nivelul unității.
În cazul angajatorilor cu peste 50 de salariați sunt prevăzute obligații suplimentare, printre care elaborarea anuală a unui plan de prevenire a epuizării profesionale, realizarea unei evaluări interne a riscurilor psihosociale și instituirea unui mecanism confidențial de sesizare a situațiilor de epuizare, fără riscul unor consecințe negative pentru angajați.
”Salariații pot beneficia de un număr de zile de concediu pentru refacere profesională, acordate la cerere, fără justificări medicale, precum și de acces la activități de sprijin psiho-emoțional profesional organizate de angajator. De asemenea, au dreptul de a solicita o discuție formală privind reorganizarea sarcinilor sau volumul de muncă, rară riscul unor consecințe profesionale negative”, arată inițiatorii proiectului de lege.