Românii nu vor mai avea voie să fumeze în propriile mașini. Așa sună un nou proiect de lege care este discutat în Senat, dar care aduce și alte propuneri împotriva fumatului.
Este un nou proiect de lege discutat în Senat care ar putea interzice fumatul în locuri publice, precum parcurile sau chiar în mașini, în anumite circumstanțe.
Modificarea legii aduce şi amenzi noi. Totul, după modelul ţărilor europene unde fumatul în spaţiile publice este aspru sancţionat.
Mai mult decât atât, ar putea fi interzis fumatul în parcuri, în apropierea spitalelor şi a unităţilor sanitare, dar şi a şcolilor sau în apropierea staţiilor mijoacelor de transport în comun.
Sunt prevăzute și amenzi în cazul în care românii aruncă pe jos mucuri de ţigară.
Senatorii care au venit cu această propunere legislativă spun că au adus ca exemplu ţările din Europa, unde deja sunt aceste interdicţii. Vorbim despre Franţa, Marea Britanie, Italia, unde fumatul, de exemplu, în maşini, dacă sunt şi copii în interior, este interzis de mai mulţi ani.
Naţiunea scandinavă are spaţii publice limitate, unde oamenii pot fuma, iar fumatul a fost deja interzis în baruri şi restaurante din mai 2005, conform DW.
Suedia a făcut un pas mai aproape de a deveni o ţară fără fumat, odată cu introducerea de noi legi privind fumatul în locurile publice.
Începând cu 1 iulie, suedezii nu mai pot să aprindă ţigări în anumite spaţii publice, cum ar fi locurile de joacă, gările şi chiar restaurantele şi barurile, iar interdicţia a fost extinsă şi la ţigarete electronice.
Potrivit statisticilor Uniunii Europene, Suedia este ţara cu cel mai mic procentaj de fumători, iar ultima măsură face parte din obiectivul premierului Stefan Lofven de a fi o ţară fără fumători până în 2025.