NEWS

Românii riscă să își ia adio de la carnea de porc! Anunț înainte de Crăciun

Românii riscă să își ia adio de la carnea de porc Anunț înainte de Crăciun
Carne de porc Foto: Colaj MediaFlux

În timp ce românii au cumpărat de Black Friday peste 30 de tone de carne de porc din import, mai sunt și persoane interesate de carnea de porc crescut în gospodărie. Aceasta este tot mai greu de găsit, iar prețurile puse pentru un singur kilogram au ajuns la un nivel record chiar înainte de sărbătorile de iarnă.

În acest sens, românii care se ocupă de creșterea de animale speră să vândă cu preț bun porcii crescuți alături de cei pentru consumul familiei și au deschis „sezonul de înscrieri timpurii”.

Prețurile variază de la 15-18 lei/kg „în viu”, dar prețurile încep să scadă dramatic. Crescători din toată țara au postat anunțuri pe internet și astfel se poate vedea tendința de scădere. Față de alți ani, unii vânzători asigură chiar și transport.

Porci pentru Crăciun crescuți doar cu furaje naturale. Asigur transport.” anunță un vânzător din Filiași, Dolj, afișând un preț de 15 lei/kg. „Purcei și porci între 30-250 kilograme. Primim arvună pentru Crăciun. 10 lei/kg” este anunțul unui crescător de animale din Dâmbovița care, la fel, se oferă să asigure și transport.

Ce prețuri se cer în țară

În Mociu, Cluj, vine altă ofertă pentru porcul crescut în gospodărie de 13 lei/kg pentru porcii foarte mari (care se vând mai greu, de unde și prețul mai mic/kg) și de 15 lei/kg pentru porcii de la 100 kg în sus. În Petricani, Neamț, un crescător cere 14,5 lei/kg (preț scăzut de la 17 lei/kg), în timp ce un crescător din Izvoru, județul Olt, cere 16 lei/kg (de la 17 lei/kg, prețul inițial).

În Hațeg, județul Hunedoara, se cere 17 lei/kg (de la 18 lei/kg) pentru porci care cântăresc între 130-150 kg, „crescuți în gospodărie, cu cartofi, uruială și lucernă”, iar în Bistrița-Năsăud, 16 lei/kg.

Din Bascov, Argeș, vine un anunț de vânzare cu un preț mai accesibil, doar 11 lei/kg, pentru porci „crescuți natural, calitate premium”, în vreme ce în Chișineu Criș, Arad, prețul anunțat este 11-12 lei/kg.

Prețurile sunt ușor mai mici față de anul trecut

Prețul stabilit pentru carnea de porc diferă în magazine în funcție de tipul de carne și de magazin, între 18,5 lei/kg și cel mult 30 lei/kg, pentru diverse produse din carne de porc (pastramă, cârnați, etc.). Cu toate acestea însă, se ia în calcul și posibilitatea ca ofertele să fie mai bune în preajma sărbătorilor, lucru care îi înspăimântă pe crescători.

Am avut o situație acum la mine în localitate. Pentru un porc de 300 kg a cerut 10 lei/kg, „în viu”. Cu cât este mai mare animalul, cu atât prețul este mai mic. Iar la prețul furajelor este puțin. Nu scoate nici mâncarea. A ajuns porumbul la 1,2-1,3-1,5 lei pe kilogram, față de anul trecut, când era 1 leu. Cu 35% mai mult au crescut cheltuielile.

Dar nu se mai cresc, vă spun, nu se mai cresc porci, pentru că oamenii cumpără de la supermarket. Este diferență la gust, cel de fermă ajunge la greutate în patru luni, crescut cu altfel de furaje, pe când cel din gospodărie, în opt-ouă luni, crescut cu grăunțe, dar oamenii nu-și mai permit să cumpere. În situația asta, nu ne mai interesează decât prețul, pentru că totul se rezumă la bani”, a precizat Traian Gârtan, președintele Asociației Crescătorilor de Animale Slătioara.

Persoanele care vând acum porci de 300 kg sunt aceia care, nemulțumiți de prețul de anul trecut, au decis să-i păstreze încă un an în gospodărie.

A ajuns și carcasa cu 25 de lei. Nu e un preț mare 25 de lei carcasa. Dacă vrea omul, îl taie și îl dă și jumătate de porc, dar la 25-27 de lei. Nu este un preț mare, este puțin mai mare decât în ​​supermarket. Dar gustul lui cred că se diferențiază. Toată lumea zice că e scump.

Dar ce e bun e și scump. Acum, ce e bun trebuie să fie ieftin? Dar lumea nu mai are bani. Dacă anul trecut estimam că 25% din populație este interesată de porcul de țară, acum cred că am scăzut la 20%”, a adăugat Gârtan, conform Adevărul.

La ora actuală sunt zeci de crescători care ar ajunge să accepte și plata în două-trei rate, mai spune Traian Gârtan. În situația în care aceștia ar ajunge să nu vândă porcii până la 15-20 decembrie șansele scad să-i mai poată comercializa până la Crăciun. De altfel, în anii următori există riscul să nu se mai poată comercializa carne de porc din gospodării.

Se întâmplă pentru că noi, fermierii, știm cum să ne facem treaba. Eu știu să-mi cresc animalul, dar eu vreau să am desfacere. Cred că extrem de mult ne-ar ajuta un program prin care să se pună la dispoziție abatoare mobile.

S-a mai vorbit despre asta, dar nu s-a pus în practică. Sau alte programe prin care să fim susținuți să comercializăm. Eu, vă spun sincer, nu vreau niciun fel de subvenție pentru creștere, dar aș vrea să existe susținere, să existe programe, pentru comercializare, așa cum se întâmplă în alte state pentru toate sectoarele”.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele