BUSINESS

Românii sunt așteptați să lucreze în Austria: cazare gratuită și salarii atractive

Românii sunt așteptați să lucreze în Austria cazare gratuită și salarii atractive

Românii sunt așteptați să lucreze în Austria. Țara se confruntă cu o lipsă acută de personal la începutul sezonului de iarnă și caută lucrători în străinătate.

Pe lângă salarii atractive, angajaților li se oferă beneficii precum cazare gratuită și reduceri la abonamentele de schi.

Românii sunt așteptați să lucreze în Austria. Joburi în stațiunile de schi

Stațiunile de schi din landurile Carintia, situată în sudul Austriei, și Stiria, din sud-estul țării, recrutează activ chelnerițe, barmani și personal de servire din România și Spania, prin intermediul platformei europene de ocupare a forței de muncă EURES și al serviciului spaniol de ocupare SEPE, informează ziarul Heute.

La începutul sezonului de iarnă, Austria se confruntă din nou cu o lipsă acută de personal. Astfel, s-a lansat o ofensivă de recrutare în stațiunile de schi.

Pe lângă salariu, care poate fi cuprins între 2.200 și 3.000 de euro, sunt oferite numeroase facilități, de la cazare gratuită până la reduceri pentru abonamente de schi.

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a lucra în Austria

Activitățile includ îngrijirea oaspeților, servirea mâncărurilor și băuturilor, precum și sarcini organizatorice în activitatea zilnică.

Pe lângă amabilitate și capacitatea de a lucra în echipă, se cer și cunoștințe solide de limbi străine. În multe anunțuri de angajare sunt menționate ca cerințe minime engleza la nivel B1 sau germana la nivel A2.

În funcție de calificare și experiență, este posibilă și o remunerație suplimentară.

În plus, în majoritatea cazurilor se oferă cazare și masă gratuită – în camere „single”, cu baie în interior, care conțin și un televizor mare, cablu TV și Wi-Fi. În unele anunțuri de angajare se menționează și reduceri la abonamentele de schi și alte sporturi de iarnă sau accesul gratuit la centrul de fitness și zona de wellness a hotelului.

De ce acte ai nevoie pentru a lucra în UE

Pentru a lucra legal în Austria ca cetățean român, ai nevoie de un pașaport sau carte de identitate valabilă. De asemenea, ai nevoie de un formular de înregistrare a reședinței în Austria (Meldezettel), care confirmă șederea ta și care trebuie semnat atât de tine, cât și de gazda unde locuiești.

Dacă stai mai mult de trei luni, iar în cazul angajărilor la stațiunile de schi sunt oferite locuri de muncă sezoniere, limitate la o perioadă de șase luni, trebuie să soliciți un permis de ședere (Anmeldebescheinigung), care se obține de la biroul administrativ.

Contractul de muncă austriac poate fi încheiat în scris sau verbal. Angajatorul trebuie să emită o carte de muncă sau un document „Dienstzettel” ce conține detalii despre angajare.

Înregistrarea la autoritățile locale este obligatorie pentru a putea beneficia de servicii medicale, asigurări sociale și alte drepturi.

De asemenea, dacă ai autovehicul, înmatricularea în Austria este obligatorie în termen de o lună de la intrarea în țară, împreună cu documentele mașinii și asigurarea.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele