Apariția unei drone maritime rusești la câteva sute de metri de platforma Neptun Deep a fost interpretată ca un posibil test al reacției autorităților române, mai degrabă decât o tentativă efectivă de a provoca daune. Generalul în retragere Virgil Bălăceanu a subliniat că dimensiunile și caracteristicile dronei fac puțin probabilă producerea unor pagube semnificative, chiar dacă aceasta ar fi detonat în apropierea platformei.
Cu toate acestea, fostul comandant militar a atenționat că incidentul nu trebuie subestimat. România trebuie să ia în considerare riscul unor operațiuni hibride sau atacuri sub steag fals în Marea Neagră. În acest context, el a evidențiat necesitatea urgentă a unei legislații clare privind neutralizarea dronelor maritime, similară regulilor existente pentru aparatele de zbor fără pilot.
Întrebat dacă apropierea dronei de Neptun Deep poate fi considerată o coincidență, Virgil Bălăceanu a explicat că modul în care aparatul a fost detectat și neutralizat indică o viteză redusă de deplasare.
Drona a fost observată inițial de o navă comercială și ulterior identificată de Garda de Coastă, iar aviația a intervenit pentru neutralizarea acesteia. Generalul a precizat că, pentru un atac eficient asupra platformei Neptun Alpha, o dronă de suprafață cu dimensiunile aparatului interceptat nu reprezintă o soluție optimă.
Potrivit acestuia, informațiile și imaginile prezentate de Ministerul Apărării arată că drona este relativ mică, ceea ce implică o cantitate redusă de explozibil la bord. Bălăceanu a menționat că, în astfel de situații, dronele subacvatice ar putea constitui o amenințare mult mai serioasă pentru infrastructura platformei.
„Ca atare, ce daune ar fi putut să producă dacă ai face o asemenea acțiune, să îi spunem sub steag fals? Ar trebui să folosești dronele subacvatice, care au un efect mult mai ușor de realizat, mult mai eficient la țintă”, a explicat Virgil Bălăceanu.
Generalul în rezervă consideră că România nu trebuie să elimine posibilitatea ca Rusia să recurgă, în viitor, la o operațiune sub steag fals. În analiza sa, două puncte ar putea fi vulnerabile într-un asemenea scenariu: Portul Giurgiulești și platforma Neptun Deep.
„De ce Giurgiulești? Sigur că este al României acum, dar este și pe teritoriul Republicii Moldova. Nu cred că Giurgiuleștiul ar intra sub incidența Articolului 5 al tratatului de la Washington și nici Alpha Deep, pentru că este în zona economică exclusivă.
Pot să se producă acțiuni hibride de lovire în cele două puncte. Le-am ales pe acestea ca scenariile cele mai probabile”, a explicat generalul în rezervă.
Bălăceanu avertizează că inclusiv dronele maritime aflate în derivă trebuie tratate drept o amenințare, mai ales dacă transportă explozibil.
„Pericolul este destul de mare, că sunt încărcate cu explozibil. Mai mare este în cazul dronelor aeriene, pentru că și perioada de detectare și eventual de reacție prin lovirea acestora este uneori foarte scurtă, de ordinul minutelor”, a afirmat el.
Fostul comandant militar a apreciat modul în care pilotul avionului F-16 a intervenit pentru distrugerea dronei maritime, afirmând că „misiunea a fost îndeplinită ca în poligon”.
Bălăceanu a explicat că neutralizarea unei ținte aflate la nivelul apei presupune dificultăți suplimentare pentru pilotul unui avion care se deplasează cu viteză foarte mare.
„Gândiți-vă la viteza unui F-16… nu cred că a folosit radarul pentru a detecta o asemenea țintă – este țintă la nivelul apei, nu știu dacă apare pe radarul avionului – și a folosit sistemul de ochire, un sistem care îți permite ție, pilotului, să identifici într-un timp scurt ținta, să focalizezi reticulul pe ea și să execuți tragerea, cu tunul de bord de tip vulcan, cu o cadență foarte mare.
N-a fost nevoie decât de o singură serie, dar o singură serie poate să însemne și 100 de proiectile care sunt trase la nivelul A1-2 secunde”, a explicat Virgil Bălăceanu.
Incidentul scoate la iveală, în opinia generalului, o vulnerabilitate legislativă. România are deja reguli privind combaterea aeronavelor cu sau fără pilot care pătrund neautorizat în spațiul aerian, însă este necesar un cadru similar pentru amenințările venite de pe mare.
„Avem nevoie de o asemenea lege și privitor la combaterea dronelor maritime sau a altor nave, cu sau fără echipaj, care ar intra neautorizat în apele teritoriale.
Cu atât mai mult, legea trebuie să clarifice responsabilitățile cu privire la securitatea și protecția acestor platforme, a platformei Alpha Deep, în mod deosebit, pentru că aici lucrurile sunt mult mai complicate din punct de vedere legislativ”, a declarat acesta.
Protecția platformei se află în prezent într-o zonă legislativă insuficient clarificată, consideră Bălăceanu. Responsabilitățile pot implica Garda de Coastă, Ministerul de Interne și compania care operează platforma, însă generalul spune că este nevoie de o singură structură care să coordoneze toate instituțiile implicate.
„Din punct de vedere al aspectelor legate de navigație, Ministerul de Interne, Garda de Coastă, apoi autoritatea care folosește această platformă, compania care utilizează această platformă, dar nu este un răspuns convingător.
Un răspuns convingător ar însemna o lege care să clarifice aceste lucruri, pentru că nu poți să ai mai mulți responsabili, trebuie să fie un singur responsabil care-i coordonează pe ceilalți în îndeplinirea misiunii de protecție”, a mai precizat acesta.
O altă soluție indicată de fostul comandant este extinderea atribuțiilor Grupării Navale de Luptă împotriva Minelor, astfel încât misiunile acesteia să includă mai clar și protecția infrastructurii critice din Marea Neagră.
România și Turcia au interese comune în acest domeniu, arată Bălăceanu, deoarece ambele state dețin infrastructură pentru exploatarea resurselor și s-ar putea confrunta cu amenințări hibride.
„Nu știm dacă o asemenea misiune include doar ceea ce este subacvatic, submarin în cazul platformei sau platforma în sine. Ca atare, ar trebui să apelăm la un asemenea lucru. Interesul nostru și al turcilor este comun – și noi avem platforme de exploatare, e adevărat, fixe, și ei au, e adevărat, plutitoare – iar ambele țări se pot confrunta cu o operație sub steag fals.
Ca atare, ar trebui să avem o cooperare mult mai bună cu Turcia și din punctul de vedere al măsurilor de protecție și o extindere a misiunii grupării navale operative pentru un asemenea obiectiv.
Iată de ce ajungem la această concluzie privind securitatea la Marea Neagră.: actorul cel mai important este Turcia. Actorul cel mai agresiv rămâne Federația Rusă”, a conchis generalul (r) Bălăceanu.