Purtătorul de cuvânt al lui Putin reproșează Europei că nu importă gaze mai ieftine din Rusia. Supusă sancțiunilor europe, Moscova nu cedează privind războiul din Ucraina și are doar ”speranțe” pentru noi negocieri de pace.
Kremlinul a afirmat miercuri, pe fondul creşterii costurilor la energie, că ţările europene plătesc preţul renunţării la gazul rusesc, când ar putea, în schimb, să cumpere gaze naturale mai ieftine de la Moscova, relatează Reuters.
Preţurile gazelor naturale în Europa au crescut vertiginos pe fondul războiului din Iran, atingând săptămâna trecută cel mai ridicat nivel de la sfârşitul anului 2022, când izbucnirea conflictului din Ucraina a determinat Europa să reducă drastic importurile de gaze ruseşti transportate prin conducte.
Preţurile de referinţă ale gazului în Europa au urcat la 75 de euro pe megawatt-oră săptămâna trecută, mai mult decât dublul nivelului înregistrat acum un an.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Europa îşi face rău singură cumpărând gaz scump de pe piaţa spot, în loc să opteze pentru variantele ruseşti mai ieftine.
„Europenii ar trebui, desigur, să caute surse de energie mai ieftine. Gazul rusesc, fie că este vorba de gaz transportat prin conducte sau de gaz natural lichefiat, ar fi putut deveni de mult o opţiune mai ieftină pentru ei, deşi GNL-ul este întotdeauna vândut la preţurile pieţei spot”, a declarat Peskov reporterilor în cadrul conferinţei sale telefonice zilnice.
Depozitele de gaz ale Europei sunt umplute în proporţie de 67%, comparativ cu aproape 80% acum un an, conform celor mai recente date furnizate de Gas Infrastructure Europe.
HSBC prognozează că stocurile europene vor ajunge la 73% până la 1 noiembrie, cel mai scăzut nivel la acea dată de când a început colectarea datelor în 2009.
Exporturile ruseşti de gaz prin conducte către Europa au scăzut cu 44% anul trecut, ajungând la 18 miliarde de metri cubi, cel mai scăzut nivel de la mijlocul anilor 1970, după închiderea rutei de tranzit ucrainene, potrivit calculelor Reuters.
Explozia conductelor submarine de gaz Nord Stream din 2022 a limitat, de asemenea, exporturile ruseşti de gaz către Europa.
Un tronson al conductei Nord Stream 2 din Marea Baltică rămâne intact.
„Bazându-ne pe bunul simţ, desigur, ei (europenii) ar fi putut să utilizeze Nord Stream cu mult timp în urmă. Unul dintre tronsoanele sale rămâne intact şi operaţional şi ar putea fi repus în funcţiune într-un timp foarte scurt”, a declarat Peskov.
Rusia speră că negocierile de pace mediate de SUA pentru încetarea războiului din Ucraina vor fi reluate în curând, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.
„Sperăm că aceste negocieri se vor relua în viitorul apropiat şi rămânem în contact cu omologii noştri americani”, a spus el, la o zi după ce Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin au purtat o discuţie telefonică.
Peskov a răspuns astfel în legătură cu un comentariu al secretarului de stat american Marco Rubio, potrivit căruia ar fi posibil să se elaboreze o foaie de parcurs pentru reluarea negocierilor şi pentru a se ajunge la un rezultat acceptabil pentru ambele părţi.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că Moscova nu va discuta public detaliile unui eventual acord, dar că există o „voinţă politică confirmată” de a relua negocierile.
Nu au mai avut loc astfel de negocieri între Rusia şi Ucraina din februarie, dar preşedintele Donald Trump şi-a trimis negociatorii la Moscova şi apoi la Kiev în weekend, în încercarea de a relansa procesul blocat.
Peskov a mai spus că problema schimbului de deţinuţi între Rusia şi SUA este „un punct constant pe ordinea de zi”, inclusiv în discuţiile dintre cei doi preşedinţi. El a menţionat că Rusia a eliberat un deţinut american, Robert Gilman, la cererea lui Trump luna trecută