BUSINESS

S-a aflat ce mare companie auto își deschide fabrică la Cluj. Skoda vine în România

S-a aflat ce mare companie auto își deschide fabrică la Cluj. Skoda vine în România

Săptămâna trecută, Mediaflux.ro anunța că o mare ompania auto este interesată să investească sume uriaşe în România, mai exact în Cluj, dar nu se știa despre cine este vorba. Acum s-a aflat că vorbim de Skoda, companie care a mai tatonat piaţa locală, dar a ales atunci Turcia.

S-a aflat ce mare companie auto își deschide fabrică la Cluj

Zilele trecute s-a aflat că o companie auto se află în negocieri avansate cu autorităţile române şi ar putea să producă maşini în România, în următorii ani. Investitorul care ar vrea să închirieze integral un parc industrial de 150 de hectare, la Cluj este Skoda.

Skoda ar putea fi constructorul interesat de o inves­ti­ţie în România, la Cluj, potrivit datelor din piaţa auto, scrie ZF. Practic, tot grupul Volkswagen, tot pentru o uzină Skoda, a mai prospectat piața din România în anii 2018-2019, însă la acea vre­me decizia iniţială a fost aceea de a investi în Turcia.

Care sunt motivele pentru care nemţii ar fi din nou interesaţi de România

Compania germană a renunţat ulterior la Turcia pe fondul evoluţiei regiunii, iar pandemia din 2020 a scos din discuţie orice investiţie nouă. Investiţia ar porni de la câteva sute de milioane de euro şi ar putea să demareze într-un an sau doi, dacă firma, al cărui nume este ţinut secret deocamdată (oficial vorbind, neoficial, cum spuneam, se ştie că ar fi vorba de o firmă din grupul Volkswagen), pentru a nu compromite negocierile, va bate palma cu autorităţile din Cluj.

 „Nu ţin secret pentru că aş fi eu secretuos, dar companiile mari pretind de fiecare dată discreţie şi sunt de acord să facă informaţiile publice abia atunci când se semnează o înţelegere”, a spunea zilele trecute preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, care a evitat să dea numele companiei.

Loculul nu a fost ales întâmplător, ci este unul strategic

Investitorul ar avea acces imediat atât la autostradă, cât şi la aeroport, ceea ce ar fi esenţial pentru exportul maşinilor sau a componentelor auto care ar putea fi fabricate în România.

Nu în ultimul rând, în această zonă există şi forţă de muncă calificată, iar Clujul are universităţi cu profil tehnic bine cotate la nivel european. În plus, Clujul este aproape de graniţă de vest a România, astfel că are un avantaj şi din punct de vedere geografic.

În România, principalele investiţii în industria auto au fost făcute de Renault şi Ford. Cele două companii uriaşe au investit miliarde la Mioveni, respectiv Craiova. În trecut, România a mai negociat şi cu alte companii importante din acest domeniu. Peugeot, Volkswagen şi Mercedes sunt numai două dintre numele care au mai tatonat terenul şi au purtat negocieri importante cu autorităţile române, dar nu au ajuns la un acord.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele