WORLD

S-a închis Lido, istoricul cabaret din Paris. Era locul preferat al lui Alain Delon, dar și al lui Winston Churchill

S-a închis Lido istoricul cabaret din Paris. Era locul preferat al lui Alain Delon dar și al lui Winston Churchill

S-a închis Lido, istoricul cabaret din Paris. O istorie de peste șaptezeci de ani, alcătuită din pene, strasuri și paiete, din spectacole grandioase, mâncăruri rafinate și personalități ale lumii, s-a încheiat sâmbătă seară. Pe scena legendarului cabaret parizian a coborât pentru ultima oară cortina.

Restaurantul, care timp de decenii a fost unul dintre simbolurile vieții de noapte din Orașul Luminii, cu legendarele sale spectacole de revistă, a fost preluat la sfârșitul anului trecut de grupul hotelier Accor, care, după ce l-a cumpărat de la Sodexo, a anunțat imediat un „proiect de reorganizare”, cu un plan de concediere a 85% din personal.

În locul cabaretului va rămâne o sală de spectacole anonimă, scrie La Stampa.

S-a închis Lido, istoricul cabaret din Paris. Povestea unui loc magic 

Cabaretul Lido a fost lansat de frații Joseph și Louis Clerico, sosiți din Piemont la sfârșitul anilor 1920, dându-i o notă de italian style prin numele celebrei insule venețiene.

Intenția a fost de a crea pe Champs Elysées un loc elegant care să funcţioneza după formula „dinner-show”, pentru a se diferenția de celelalte locuri frecventate de o clientelă ceva mai populară.

Astfel, conducerea o angajează pe „Miss Bluebell”, pe numele ei adevărat Margaret Kelly, o dansatoare irlandeză care își datorează numele de scenă culorii ochilor. Artista conducea o trupă de balerine, Bluebell girls, toate cu o pregătire clasică, dar cu un fizic mult prea senzual pentru a dansa pe notele lui Ceaikovski sau ale lui Chopin.

În decurs de câțiva ani, grație unui stil antrenant combinat cu un look unic, realizat graţie costumelor special create pentru fiecare spectacol în parte, balerinele de la Lido dobândesc o faimă internațională.

De la Elvis Presley la Alain Delon, dar și Serge Gainsbourg, Liz Taylor, Frank Sinatra și Winston Churchill

Succesul este imediat. De-a lungul anilor, la mesele localului Lido s-a perindat tot jet set-ul internațional: de la Elvis Presley la Alain Delon, dar și Serge Gainsbourg, Liz Taylor, Frank Sinatra și Winston Churchill. Un punct de întâlnire pentru vedetele din întreaga lume, care atunci când poposeau la Paris pentru angajamentele lor nu omiteau să viziteze unul dintre templele vieții sociale pariziene.

Toată lumea era captivată de baletele maiestuoase și coregrafiile luxuriante care animau serile de la Lido.

În 1977, în perioada sa de apogeu, restaurantul s-a mutat puţin mai departe, pe aceeași stradă celebră, dar într-un local mult mai mare, cu 6 mii de metri pătrați de suprafață, o sală panoramică cu 1.150 de locuri și un sistem care permitea spectatorilor de la parter să urmărească mult mai bine spectacolele după cină. Pentru Lido a fost consacrarea definitivă, care dă startul unei a doua perioade de aur în care faima sa continuă să crească.

Pandemia și chiria de 5 milioane pe an i-au dat lovitura

În 2015, conducerea a încercat să relanseze brandul, încredințând spectacolele regizorului belgian de teatru Franco Dragone.

Însă chiria exorbitantă, care potrivit presei franceze s-ar ridica la 5 milioane de euro pe an, și criza coronavirusului au dat o nouă lovitură de grație unui sector care în primul trimestru al anului a înregistrat o scădere a veniturilor egală cu 26%, faţă de anul 2019.

O tendință care a forțat şi alte locuri emblematice din Paris să-și revizuiască oferta. Cum ar fi de exemplu cazul localului Crazy Horse, care a redus numărul de locuri, sau şi mai faimosului Moulin Rouge, condus în continuare de unul dintre Clericoes, Jean-Victor, care a deschis în interior un bar și o sală de concert.

O transformare care la Lido nu a avut succes. Programul a fost redus la câteva spectacole pe săptămână, unde participarea a scăzut la 42%, din 2012 până astăzi. Prea puțin pentru a acoperi o pierdere de 80 de milioane de euro, care nu a încetat să crească în ultimii ani.

Numeroasele proteste din ultimele săptămâni organizate în fața clubului de artiști și angajați nu au fost de nici un folos. În total, vor disponibilizați 157 din cei 184 de angajaţi. Potrivit Accor, localul îşi poate continua activitatea cu doar cu 39 de angajați, conducerea acestuia fiindu-i încredințată lui Jean-Luc Chopin, fost director al Teatrului Chatelet.

 

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Stare de urgență în insulele din Grecia preferate de români. Autoritățile au făcut un anunț alarmant
Stare de urgență în insulele din Grecia preferate de români. Autoritățile au făcut un anunț...
Gigantul străin care a deschis o nouă fabrică în România. Se fac angajări masive aici, se oferă salarii bune, iar viitorii angajați au șansa să se dezvolte
Gigantul străin care a deschis o nouă fabrică în România. Se fac angajări masive aici,...
Topul liceelor în funcţie de ultima medie de admitere
Topul liceelor în funcţie de ultima medie de admitere
De unde provine, de fapt, cuvântul ”mulțumesc” și cum a ajuns în limba română. Și tu îl folosești zilnic, dar nu știi asta
De unde provine, de fapt, cuvântul ”mulțumesc” și cum a ajuns în limba română. Și...
George Restivan TUNĂ și FULGERĂ, după despărțirea de Bahmu. S-au despărțit din cauza copiilor ei și a Marei Bănică. ''Mara era hotărâtă să ne distrugă fericirea''
George Restivan TUNĂ și FULGERĂ, după despărțirea de Bahmu. S-au despărțit din cauza copiilor ei...
Anunțul momentului pentru românii care vor să-și pună panouri fotovoltaice. Primești bani și pentru acest dispozitiv
Anunțul momentului pentru românii care vor să-și pună panouri fotovoltaice. Primești bani și pentru acest...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în anii '90 într-un imperiu cu 120 de magazine, fabrici şi afaceri de sute de milioane de lei
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în...
Doliu în sport! A murit la doar 16 ani fotbalistul legitimat la Dinamo până sezonul trecut: „Sincere condoleanțe”
Doliu în sport! A murit la doar 16 ani fotbalistul legitimat la Dinamo până sezonul...
Interzis pentru cei care fac ITP-ul. Se face dosar penal. Pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare
Interzis pentru cei care fac ITP-ul. Se face dosar penal. Pedeapsă de 2 ani și...
Fostă ispită de la Insula iubirii, în spatele gratiilor: Am avut această frică
Fostă ispită de la Insula iubirii, în spatele gratiilor: Am avut această frică
MApN despre noile atacuri ruseşti lângă graniţa României: două avioane F-16 au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situaţiei
MApN despre noile atacuri ruseşti lângă graniţa României: două avioane F-16 au fost ridicate de...
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
Desert de-ți lasă gura apă. Plăcintă cu cireșe și migdale
Desert de-ți lasă gura apă. Plăcintă cu cireșe și migdale
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă,...