NEWS

S.O.S. România inițiază procedura de suspendare a președintelui Nicușor Dan. Anunțul făcut de Șoșoacă. Mesaj transmis și de AUR

S.O.S. România inițiază procedura de suspendare a președintelui Nicușor Dan. Anunțul făcut de Șoșoacă. Mesaj transmis și de AUR
SOS pregătește suspendarea președintelui Nicușor Dan

Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, a anumțat, joi, că formaţiunea S.O.S România iniţiază demersul pentru destituirea lui Nicuşor Dan din funcţia de preşedinte al României. Aceasta avertizează că nu va permite ca iniţiativa ”să fie confiscată politic de alte partide care mimează opoziţia doar pentru imagine publică”.

S.O.S pregătește procedura politică pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan

„Partidul S.O.S. România anunţă că iniţiază procedura politică şi constituţională pentru destituirea lui Nicuşor Dan din funcţia de preşedinte al României. S.O.S. România consideră că România nu mai poate fi ţinută captivă de un regim care ignoră voinţa poporului, adânceşte criza politică şi economică şi sfidează interesul naţional”, a scris, joi, pe Facebook, preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, comunicatul fiind atribuit Biroului de Presă al Partidului S.O.S. România.

Nu vom permite ca această iniţiativă să fie confiscată politic de alte partide, spune Șoșoacă

Potrivit anunţului, demersul este „unul ferm, asumat şi necesar”: „Nu vom permite ca această iniţiativă să fie confiscată politic de alte partide care mimează opoziţia doar pentru imagine publică”.

„După căderea Guvernului, urmează Cotroceniul. S.O.S. România merge până la capăt”, a mai scris Şoşoacă.

Cum poate fi suspendat președintele din funcție

Conform Articolului 95 din Constituţia României, preşedintele poate fi suspendat pentru fapte grave care încalcă Constituţia.

Art. 95 – Suspendarea din funcţie

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Subiectul suspendării preşedintelui, în contextul formării unei noi majorităţi în Parlament, a fost abordat frecvent în ultima perioadă. Săptămâna trecută, preşedintele Nicuşor Dan a declarat, întrebat dacă ar accepta un guvern PSD-AUR, că nu va numi niciodată un premier susţinut de AUR.

Şeful statului a menţionat că nu se teme de o suspendare din funcţie, pentru că nu a încălcat Constituţia.

AUR îi solicită preşedintelui Nicuşor Dan desemnarea de urgenţă a unui prim-ministru

Alianţa pentru Unirea Românilor îi solicită preşedintelui Nicuşor Dan să desemneze de urgenţă un prim-ministru, arătând că România nu poate trăi pe termen nedeterminat sub zodia interimatului şi a crizei politice. Nicuşor Dan trebuie să respecte Constituţia, fără alte invenţii de tip „consultări informale”, spune AUR.

Potrivit unui comunicat oficial al AUR, în Constituţie nu există acest termen iar articolul 103, alineatul 1 din Constituţia României prevede foarte clar că, pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru, preşedintele consultă partidul care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, partidele REPREZENTATE în Parlament.

”Dacă întâlnirile convocate de preşedinte în săptămânile trecute nu vizau desemnarea unui prim-ministru, de data aceasta nu mai vorbim despre aşa ceva. Nicuşor Dan apelează la acest tertip neconstituţional pentru a exclude de la discuţii partidele care nu îi sunt convenabile. Ieri, preşedintele României s-a întâlnit cu Dominic Fritz şi Sorin Grindeanu, iar astăzi urmează să se întâlnească cu Kelemen Hunor. Pe surse este vehiculată ideea periculoasă că va avea discuţii nu doar cu preşedinţii de partide, ci şi cu unii lideri din anumite partide, ceea ce reprezintă un alt derapaj grav de la atribuţiile constituţionale”, arată formaţiunea.

„AUR îl consideră pe Nicuşor Dan principalul vinovat pentru criza politică şi îl somează să revină la cadrul democratic, renunţând la jocurile politicianiste care au creat doar instabilitate şi în care şi-a dovedit nepriceperea”, a declarat George Simion, preşedintele AUR.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele