NEWS

Salariile profesorilor, în funcție de performanță. Ministrul Educației explică cum vor fi evaluate cadrele didactice

Salariile profesorilor în funcție de performanță. Ministrul Educației explică cum vor fi evaluate cadrele didactice
Foto: Colaj MediaFlux

Ministrul Educației insistă pe ideea ca salariile profesorilor să fie acordate în funcție de performanță. Daniel David recunoaște că acesta este un proces dificil și explică cum se poate pune în practică.

Salariile profesorilor, în funcție de performanță

După ce recent a preluat portofoliul de la Educație, ministrul Daniel David anunță că indicatorii de performanță la care lucrează ar putea răsplăti excelență la olimpiade, progresul atunci când vine vorba de copii cu cerințe educaționale speciale sau i-ar putea recompensa pe profesorii care lucrează în mediul rural.

”Aşa cum văd eu lucrurile în acest moment cred că sunt două aspecte diferite. Primul aspect este legat de salariul de bază. Iar salariul de bază trebuie să fie un salariu decent, care arată rolul social pe care îl are profesorul sau pe care vrem să-l dăm profesorilor în societatea noastră.”, a explicat profesorul universitar la TVRInfo.

De asemenea, ministrul Educației mai spune că indicatorii de performanță vor suplimenta veniturile cadrelor didactice.

”Peste salariul de bază ar trebui să apară diferenţieri în venituri, de aceea nu îmi place ideea indicatori de performanţă pe salarizare, că de fapt indicatorii de performanţă ar face diferenţieri pe venituri, nu pe salariul de bază. Şi acolo lucrurile trebuie să fie foarte nuanţate, că nu poţi să ai un set de indicatori ca Patul lui Procust, nu-i poţi trata pe toţi la fel.

Voi veni cu acel set de indicatori pe care îi punem în dezbatere publică, nu se vor trezi cu un ordin de ministru peste noapte, iar după aceea în funcţie de feedbackurile pe care o să le primim vom stabili acei indicatori de performanţă. Ca idee generală cred că trebuie să acopere şi aspecte legate de excelenţă, dar şi aspecte de incluziune.”, a precizat Daniel David.

Documentul va fi pus în dezbatere publică în luna mai.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele