Șase persoane au fost atacate cu un cuțit și înjunghiate într-un centru comercial din Noua Zeelandă de către un individ care era simpatizant al ISIS. Acesta a fost lichidat de polițiștii ajunsi la fața locului.
Atacatorul, originar din Sri Lanka, este un bărbat în vârstă de 32 de ani și era cunoscut de forțele de ordine, încă din 2016. Acesta era considerat unul dintre cei mai periculoși extremiști din Noua Zeelandă și era supravegheat 24 de ore, de aproape cinci ani. Totuși nu este clar cum a reușit să scape de sub supraveghere și să comită atacul.
Echipele de intervenție au reușit să-l lichideze în doar 60 de secunde de la debutul atacului, în urma căruia șase persoane se zbat între viață și moarte, trei fiind în stare critică, scrie Daily Mail.
„Un extremist violent a comis un atac terorist împotriva unor neozeelandezi pașnici. Atacul a fost comis de un individ, nu de o credință. Doar el poartă responsabilitatea pentru aceste fapte”, a subliniat premierul neozeelandez.
Potrivit NZHerald, bărbatul a ajuns în vizorul autorităților după ce a cumpărat, în două rânduri, cuțite de vânătoare și s-a descoperit că deținea materiale de propagandă ISIS. De asemenea, oamenii legii au găsit în istoricul căutărilor sale pe internet informații despre cum poate fi pus la cale un atac al “unui lup singuratic mujahedin”.
După ce a primit un avertisment din partea poliției, în trecut, srilankezul a reacționat pe rețelele sociale, scriind: “într-o zi mă voi întoarce în țara mea și dacă voi găsi gunoaie Kiwi, le voi arăta ce se întâmplă când te pui cu S. (n.r. inițiala numelui său) în timp ce mă aflu la ei în țară”.
De asemenea, S. le-ar fi spus membrilor moscheei pe care o frecventa că intenționează să se alăture grupării Stat Islamic. În 2017 a fost arestat pe aeroportul din Auckland după ce a cumpărat un bilet doar dus pentru Singapore.
Acesta fusese recent eliberat din închisoare, după ce o instanță a decis că pregătirea unui atac terorist nu este echivalentul comiterii unui astfel de atac și i-au acordat o pedeapsă mai blândă.