NEWS

Scandal monstru în transportul feroviar! Penalităţi de aproape 50 de milioane de euro pentru nelivrarea noilor trenuri

Scandal monstru în transportul feroviar Penalităţi de aproape 50 de milioane de euro pentru nelivrarea noilor trenuri

Scandal monstru în transportul feroviar. Totalul penalităţilor de întârziere pe care Asocierea Alstom Ferroviaria S.p.A. şi Alstom Transport trebuie să le plătească Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru nerespectarea graficului de livrare a celor 37 de trenuri noi Coradia Stream se ridicau, la finele lunii februarie 2025, la 248,837 milioane de lei (49,767 milioane de euro), fără TVA 

Din cele 37 de trenuri, doar două au ajuns până acum în România şi doar unul se află în circulaţie, deşi contractul prevedea ca termen limită pentru livrarea tuturor ramelor finalul anului 2024.

Scandal monstru în transportul feroviar. Datorii uriașe

După un nou grafic de livrare, a treia ramă RE-IR era programată să fie livrată ARF în luna martie 2025, însă nu a venit, iar ultimele trei RE-IR, din cele 37, urmează să fie livrate în luna ianuarie 2026, spun reprezentanţii Autorităţii.

Şi cea de-a doua ramă – RE-IR TS03 – a sosit în România cu întârziere. Aceasta trebuia să fie livrată în luna decembrie 2024, dar a fost recepţionată la Depoul Alstom din incinta Atelierelor CFR Griviţa în data de 7 februarie 2025.

„Penalităţile de întârziere, înregistrate de Asocierea Alstom Ferroviaria S.p.A. şi Alstom Transport SA, au fost calculate şi comunicate furnizorului, de către consultantul Asocierea Egis România SA – Egis Rail şi se prezintă, astfel:

157.415.172,07 lei, fără TVA, calculate până la data de 30.09.2025;

91.421.888,39 lei, fără TVA, calculate până la data de 28.02.2025.

În condiţiile anterior menţionate, cuantumul total al penalităţilor de întârziere înregistrate de Asocierea Alstom Ferroviaria S.p.A. şi Alstom Transport SA, până la data de 28.02.2025, sunt în cuantum total de 248.837.060,46 lei, fără TVA”, se arată în răspunsul ARF.

Se lasă cu proces

La începutul lunii februarie, într-o conferinţă de presă, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a afirmat că operatorul de stat a pierdut în 2024, prin neîncasare, aproape 30 de milioane de lei, pentru că nu a intrat în posesia a 12 rame contractate de statul român cu Alstom.

De asemenea, a anunţat că va da în judecată Autoritatea pentru Reformă Feroviară, care a încheiat cu producătorul francez un act adiţional ce a modificat graficul iniţial de livrare a ramelor, anulând, practic, penalităţile ce ar fi trebuit aplicate pentru nelivrarea la timp a acestora.

ARF dezminte şi spune că penalităţile rămân valabile

Însă, ARF dezminte şi spune că penalităţile rămân valabile şi se vor calcula până la livrarea tuturor ramelor electrice.

În ceea ce priveşte livrarea celor 35 de rame rămase, graficul prevede o cadenţă de 3-4 trenuri pe lună, începând cu luna mai 2025 şi „până la ultima lună de livrare, respectiv luna ianuarie 2026, cu excepţia lunilor martie, aprilie şi august 2025 în care sunt prevăzute a fi livrate cinci RE-IR, cu o cadenţă de livrare de 1-2-2 RE-IR”.

Însă, graficul nu a fost respectat, în condiţiile în care cele trei rame programate în martie şi aprilie nu au sosit.

Pe partea cealaltă, conform contractului încheiat între CFR Călători şi ARF, prin care a fost obţinut primul lot de trenuri electrice Alstom Coradia din proiectul RE-IR1, urmare a licitaţiei câştigate la Bursa Română de Mărfuri, operatorului naţional ar fi trebuit să îi fie puse la dispoziţie 12 trenuri electrice până în prezent, dar deocamdată a primit doar una singură – TS02.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele