Scandalul ia amploare. Șoferii rămân fără permis pe nedrept și se aleg cu dosar penal până când vin rezultatele analizelor. Asta i-a determinat pe mulți șoferi să refuze testarea rapidă și să ceară analize de sânge la INML. Numai că, acum, prin OUG 84, dată de guvernul Ciolacu peste noapte, acest lucru nu mai e posibil.
De acum, cei aflați la volan și care cer analize de sânge rămân fără permis până vine rezultatul. Asta înseamnă chiar și 1 an fără permis, pentru că laboratoarele sunt puține și Institutul de Medicină Legală nu are personal suficient. Batjocura este maximă.
Mulți dintre șoferi vor fi învinovățiți pe nedrept și nu își vor mai putea folosi permisul de conducere luni întregi. Unii își câștigă existența de pe urma permisului, iar alții depind de el ca să ajungă la serviciu, dar Guvenului nu îi pasă de români. Mai mult, trebuie sa platești și testul la IML, pentru a dovedi că esti nevinovat, întrucât peste jumătate din testele antidrog rapide pozitive sunt fals pozitive.
„Această ordonanță a stârnit pe bună dreptate nemulțumirea cetățenilor, pentru că în loc să rezolve o problemă, o înrăutățește. Erorile date de testele antidrog rapide, folosite de Poliția rutieră, au ajuns în ultimii ani până la 40%. Cel puțin o mie de oameni au rămas fără permis nevinovați (conform statisticilor oficiale) și au fost nevoiți să aștepte și până la un an rezultatele testelor de sânge făcute în laboratoarele de medicină legală”, susține APADOR-CH , într-un comunicat de presă.

În acest context, cetățenii au început să solicite polițistului de teren efectuarea direct de analize de sânge/urină, la spital, ca să evite să rămână fără permis până când ies rezultatele de sânge, ceea ce a nemulțumit poliția. Dar, cauzele nemulțumirilor, atât ale cetățenilor, cât și ale poliției (care a ajuns să impute cetățenilor și faptul că se tratează cu medicamente, gen Nurofen, care confuzează testele rapide) trebuie dezbătute, pe larg, în Parlament, înainte de adoptarea unei reglementări, subliniază organizația.
APADOR-CH amintește că a făcut, încă din luna mai 2024, o propunere de modificare legislativă care ar fi rezolvat parțial această situație, până la rezolvarea instituțională a blocajului din laboratoarele IML.
Și Consiliul Superior de Medicină Legală pune sub semnul întrebării eficiența OUG 84, în materie de creșterea siguranței rutiere pe străzile din România și combaterea consumului de droguri la volan.
Medicii legiști consideră că OUG 84 ar trebui să conțină criterii clare pe baza cărora polițiștii pot testa persoanele suspecte. Ei mai spun că ordonanța oferă agenților rutieri dreptul de a testa șoferii după bunul plac.
Comunitatea medicală mai reclamă și faptul că nu șoferii sunt cei care decid dacă mai pot conduce după ce au luat anumite tratamente . Mai ales că lista medicamentelor pe care drugtestul le identifică a fi substanțe ilegale este consistentă. Mai mult decât atât, situația se complică în cazul în care unul dintre șoferi urmează o anumită schemă de tratament și este nevoit să ia și un medicament inclus pe lista medicamentelor prevăzute în textul OUG.
În stilul habarnist, consacrat, premierul Marcel Ciolacu a găsit că „Nu e o catastrofă, pentru 2 zile, că rămâi fără permis”. El afirmă că România trebuie să investească în aparatură, ca testele să iasă rapid.
Pai nu acest lucru trebuia făcut înainte de ordonanța scandaloasă, dată pe repede înainte?