NEWS

Schengen: România și Bulgaria ar putea primi compensații din partea UE pentru prejudiciile create

Schengen România și Bulgaria ar putea primi compensații din partea UE pentru prejudiciile create
Sursă foto: Facebook

Refuzul Austriei de a permite aderarea României în Spațiul Schengen cu drepturi depline a însemnat pentru cele două state pierderi economice majore, pe care Uniunea Europeană le-ar putea acoperi. 

Cu alte cuvinte, Parlamentul European a cerut executivului european să reevalueze pierderile pe care România și Bulgaria le-au înregistrat ca urmare a faptului că nu sunt membre depline în spațiul Schengen.

România și Bulgaria ar putea fi despăgubite pentru decizia Austriei de nu permite aderarea în Schengen

Forul legislativ cere o analiză a impactului financiar pentru pierderile economice și daunele aduse mediului începând cu 2011. Drept urmare, forul european a cerut examinarea posibilelor mecanisme pentru acordarea măsurilor compensatorii care să acopere o parte din pierderile suferite de cele două state.

Potrivit Rezoluției adoptată de PE în 12 iulie 2023 și publicată joi, 18 iulie, în Monitorul Oficial al UE, România și Bulgaria ar trebui să primească despăgubiri pentru pierderile financiare din cauza deciziei „negative și nejustificate” de ține cele două state la porțile Schengen.

Pașaport, schengen, România călătoriile cu avionul după intrarea în Schengen
sursa foto: INQUAM PHOTOS / Cornel Putan

Parlamentul European cere o analiză financiară pentru acordarea compensațiilor

Atât România cât și Bulgaria au suferit pagube iremediabile în materie de mediu prin creșterea emisiilor de CO2 generate de autoturismele care așteaptă în vămi. „Parlamentul invită Comisia să estimeze pierderile financiare, câștigurile nerealizate și daunele aduse mediului de către România și Bulgaria, precum și de către Uniune în ansamblu, începând din 2011, ca urmare a faptului că România și Bulgaria nu sunt membre ale spațiului Schengen.

Comisia ar trebui să analizeze posibilele mecanisme de compensare a pierderilor financiare suferite de Bulgaria și România din cauza deciziei negative și nejustificate adoptate în privința aderării celor două țări la spațiul Schengen, luând în considerare pierderile financiare înregistrate începând din iunie 2011”, potrivit unui comunicat.

Est vorba de o cantitate de 46.000 de tone de CO2 emise anual de mașinile care așteaptă la punctele de trecere a frontierelor, potrivit economica.net.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele