NEWS

Scutiri de impozit pentru părinți. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Scutiri de impozit pentru părinți. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Scutiri de impozit pentru părinți Foto: colaj Mediaflux

Parlamentarii vor să impună scutiri de impozit pentru părinți, într-o încercare de a ușura povara fiscală pentru cei care au în creștere copii. Măsura ar viza aproximativ 1,2 milioane de contribuabili activi.

Proiect: Scutiri de impozit pentru părinți

Un proiect de lege care merge la votul final în Camera Deputaților propune o schimbare în Codul Fiscal pentru ca părinții care au în grijă cel puțin doi copii minori să fie scutiți complet de plata impozitului pe venit.

Impactul bugetar este subiectul unor dezbateri aprinse. Inițiatorii estimează un minus de aproximativ 8 miliarde de lei anual la bugetul de stat. Totuși, argumentul economic este că acești bani se vor întoarce imediat în consum, susținând companiile locale și generând TVA.

Ce condiții trebuie să îndeplinească

Pentru a beneficia de această scutire, părinții trebuie să obțină venituri din salarii și să nu depășească un plafon anual brut de 150.000 de lei, ceea ce corespunde unui salariu lunar de aproximativ 12.500 de lei.

În plus, procesul de aplicare este gândit să fie simplu și puțin birocratic: părinții vor depune la angajator o declarație pe proprie răspundere, însoțită de documentele care atestă că au în întreținere cel puțin doi copii.

Impactul asupra bugetului unei familii este semnificativ. Pentru un părinte cu salariul mediu brut prognozat pentru 2026, de aproximativ 8.500 de lei, după reținerea contribuțiilor la pensii și sănătate, baza impozabilă ajunge la 5.525 de lei.

În prezent, statul reține 10%, adică 552,5 lei, sumă care, în urma acestei legi, rămâne integral în familie. Într-un an, economia totală pentru o familie cu doi părinți eligibili poate depăși 13.000 de lei, echivalentul unui al 13-lea salariu, notează TVR Info.

Model din alte țări

În Polonia, programul „Family 500+” și scutirile de taxe pentru familiile cu patru copii au crescut nivelul de trai.

De asemenea, Ungaria oferă scutire pe viață de la impozitul pe venit pentru mamele cu patru copii și reduceri masive pentru cele cu doi sau trei.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele