Reîntors de la Summitul NATO din Ankara, Nicușor Dan caută în continuare premier. Președintele așteaptă partidele politice la noi consultări la Palatul Cotroceni și așteaptă soluția minune pentru o majoritate parlamentară.
Partidele care au făcut parte din fosta coaliție de guvernare își revizuiesc strategiile după anunțul președintelui Nicușor Dan privind o nouă rundă de discuții programată pentru luni. PSD a lansat un apel la dialog, PNL continuă să susțină guvernarea rotativă, iar UDMR solicită renunțarea la orgolii.
Cu toate acestea, după două luni de criză politică, o soluție concretă nu pare să se contureze.
Surse politice din PSD și PNL au anunțat că reprezentanții celor două formațiuni vor participa luni, de la ora 9:00, la întâlnirea cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni.
PSD va fi reprezentat de premierul Sorin Grindeanu, iar PNL-USR-UDMR îl vor susține pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, conform TVR.
De altfel, președintele României a precizat că nu va face o nouă desemnare în lipsa garanțiilor că propunerea va obține votul de încredere în Parlament.
El a subliniat că luni va solicita liderilor fostei coaliții o soluție concretă pentru formarea unei majorități parlamentare.
Președintele Nicușor Dan a afirmat că responsabilitatea stabilirii unei majorități parlamentare revine partidelor politice și că liderii trebuie să comunice clar această soluție atât în spațiul public, cât și cetățenilor. Acesta a reiterat că Palatul Cotroceni nu poate substitui Parlamentul în această privință.
În conferința de presă susținută miercuri la Ankara, președintele a afirmat că nu va propune un premier fără șanse reale de a obține majoritatea parlamentară, menționând că nici propunerile actuale, Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan, nu întrunesc această condiție.
Președintele a precizat, de asemenea, că nu va accepta o majoritate parlamentară formată cu voturile partidului AUR, subliniind că răspunsul privind stabilirea guvernului trebuie să vină din partea liderilor partidelor reprezentate în Parlament.
PSD a făcut un apel către toţi parlamentarii şi către liderii partidelor politice să adopte o conduită constructivă pentru instalarea unui guvern cu puteri depline, care să poată gestiona problemele acute ale cetăţenilor şi ale economiei naţionale, arătând că au datoria ca săptămâna viitoare să prezinte această majoritate Preşedintelui României.
”PSD invită parlamentarii să conlucreze pentru construirea unei majorităţi pentru cetăţeni, nu pentru politicieni! PSD face apel către toţi parlamentarii şi către liderii partidelor politice să adopte o conduită constructivă pentru instalarea unui guvern cu puteri depline, care să poată gestiona problemele acute ale cetăţenilor şi ale economiei naţionale”, arată PSD într-un comunicat oficial.
La ședința informală din PNL, Ilie Bolojan a subliniat că partidul își asumă în continuare responsabilitatea guvernării și a administrării țării în condiții dificile.
În acest context, președintele PNL a arătat că cea mai importantă prioritate rămâne închiderea PNRR, respectiv adoptarea în Parlamentul României a proiectelor esențiale pentru respectarea jaloanelor asumate de România.
PNL își va asuma responsabilitatea pentru adoptarea proiectelor necesare îndeplinirii jaloanelor PNRR și consideră că întreaga clasă politică trebuie să facă același lucru.