Vești bune de la Guvern, după ce s-a aflat că se dau 300 de lei bani de la stat, pentru foarte mulți români, iar cei care pot beneficia trebuie să completeze o cerere.
Toți absolvenții de liceu sau facultate din România pot primi, lunar, suma de 300 de lei din partea statului, asta dacă îndeplinesc anumite condiții de eligibilitate. Astfel, ajutorul de la stat poate fi virat după completarea unei cereri. Este vorba despre indemnizația de șomaj pe care toți absolvenții de liceu și de studii superioare o pot primi, dacă se înregistrează la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, în termen de 60 de zile de la terminarea cursurilor.
Chiar Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București a făcut anunțul, de curând cu privire la aceste măsuri printr-un comunicat de presă.
Conform condițiilor, aplicanții pentru aceastăă indemnizație trebuie să aibă minimum vârsta de 16 ani împliniți. Suma pe care o primesc de la stat este de aproximativ 300 de lei, pentru o perioadă de șase luni de zile, cuantum ce reprezintă „50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare”.
Concret, este vorba despre un ajutor lunar de la stat în valoare de 299 de lei, calculat în baza indicelui social de referință (ISR), în valoare de 598 de lei.
Pentru a primi ajutorul de la stat, proaspăt absolvenții trebuie să se înregistreze la AOFM, în calitate de persoană care caută loc de muncă, punctul de lucru în raza căruia au domiciliul, în maximum 60 de zile de la data absolvirii. Atenție, inclusiv tinerii care nu au luat BAC-ul pot primi ajutor de șomaj.
„În cazul absolvenților de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare date încheierii situației școlare, stabilită prin reglementările normative în vigoare”, se arată în comunicatul de presă.
„În cazul elevilor care nu au situația școlară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigență, dată înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ”, se mai arată în documentul ANOFM, potrivit România TV.