NEWS

Se dau vouchere de 250 de lei și pachete cu alimente. Cine beneficiază în 2024

Se dau vouchere de 250 de lei și pachete cu alimente. Cine beneficiază în 2024
sursa foto: Playtech.ro

Guvernul anunță că se dau vouchere de 250 de lei și pachete cu alimente pentru persoanele vulnerabile și în 2024. Astfel, cei care au primit aceste beneficii în acest an, vor continua să se bucure de aceste mici ajutoare și anul viitor. 

Se dau vouchere de 250 de lei și pachete cu alimente

Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu a anunțat că se prelungește măsura acordării de vouchere pentru alimente, o dată la două luni, în valoare de 250 de lei, pe acele carduri sociale, pentru persoanele vulnerabile din țara noastră.

”Anul viitor, din programele, să spun așa, de tip social sau cu impact social pe care le avem, cu siguranță va continua programul privind voucherele de alimente, cele de 250 de lei, cu aceeași periodicitate, la două luni acordate.

Va continua și programul privind pachetele alimentare pentru persoanele vulnerabile, un program care, la fel, se încheia în anul 2023, cu noua finanțare din programul Persoane defavorizate 2021-2027”, a explicat ministrul Câciu.

Întrebat despre noua lege a pensiilor și măsura în care bugetul suportă toate aceste cheltuieli, ministrul Fondurilor Europene, fost ministru al Finanțelor în cabinetul Ciucă a dat asigurări că sunt bani și că pensionarii nu trebuie lipsiți de aceste drepturi.

”A fost foarte multă dezbatere și anul trecut a fost dezbatere când s-au majorat pensiile, dacă sunt sau nu bani. Totuși, este vorba de drepturile cetățenilor. Pensionarii au cotizat 35 de ani. Nimeni nu i-a întrebat dacă au bani să cotizeze; au cotizat. Și aș vrea să fac un apel la toți colegii politicieni să tratăm pensionarii cu respectul cuvenit unui cetățean al României, și nu ca, nu știu, nu în mod abstract. Nu e, nu e…

Ați văzut, am fost ministru de finanțe și n-am ieșit la acele momente când am avut, și anul trecut, o anumită, să zic așa, emoție în coaliție pe o serie de dezbateri, am găsit resursele financiare pentru a le da oamenilor ce merită de fapt. Banii sunt, dacă vă uitați și faceți modelările, banii vor fi în legea bugetului de stat, dar pe modelările de prognoză există bani”, a precizat Adrian Câciu după ședința de guvern de joi.

Cine beneficiază de vouchere pentru alimente în 2024

De vouchere sociale pentru alimente şi mese calde beneficiază pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023.

De asemenea, tot pentru aceste tipuri de ajutoare se mai încadrează:

  • persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023;
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cine primește pachete cu alimente

Pachetele cu alimente sunt distribuite în toată țara și ajung la:

  • Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;
  • Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
  • Persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele