În contextul crizei energetice prin care trece țara noastră și după oprirea reactorului 2 al centralei nucleare de la Cernavodă, se pune în funcțiune Grupul 4 de la Rovinari. Acesta va putea fi sincronizat și conectat la Sistemul Energetic Național în maximum opt ore.
Săptămâna viitoare va intra în producție grupul aflat în rezervă la Rovinari, a anunțat premierul interimar. Energia produsă ar urma să acopere aproape jumătate din deficitul apărut după deconectarea reactorului 2 al centralei nucleare de la Cernavodă. Este însă o soluție provizorie, spun specialiștii.
Grupul 4 este acum în rezervă, dar, spun reprezentanții CEO, acesta poate fi sincronizat și conectat la Sistemul Energetic Național în maximum opt ore.
Patru angajați aflați la pensie au fost chemați înapoi la serviciu pentru a coordona redeschiderea în siguranță a grupului energetic.
”Sunt oameni cu experiență, sunt oameni care au zeci de ani în spate, care se pricep. Era nevoie de acești oameni, pentru că în ultimii ani nu am mai format specialiști. Este o decizie corectă a conducerii că a apelat la ei.”, a declarat Laurențiu Manolache, lider de sindicat, citat de TVR.
Aproximativ 330 de megawați poate produce grupul aflat acum în rezervă la Rovinari. Asta înseamnă aproape jumătate din energia pe care o producea reactorul 2 al centralei nucleare de la Cernavodă înainte de oprire.
Este însă o soluție de avarie, avertizează specialiștii.
”Discutăm despre niște centrale construite acum între 40 și 60 de ani și care nu au fost modernizate niciodată. Apoi, avem cărbune de proastă calitate și chiar importăm cărbune. Între timp au apărut tehnologii noi – una era ce discutam acum 20 de ani despre producția de energie electrică și alta este realitatea de astăzi.
Este foarte important de reținut că, până în acest moment, CE Oltenia nu a plătit din buzunarul propriu nici măcar un leu pentru emisiile de CO₂. Pentru toate aceste emisii a primit integral subvenții de la statul român.”, a explicat Otilia Nuțu, expert în energie.
În Rovinari, mulți dintre localnici au lucrat toată viața ca mineri sau energeticieni. Ei își doresc repornirea grupului 4 pentru a menține locurile de muncă, dar spun că instalația are nevoie de retehnologizare.
Odată cu pornirea grupului 4 de la Rovinari, cantitatea de energie produsă din cărbune ar urma să depășească 1.200 de megawați.