NEWS

Se reia intervenția Armatei pe Dunăre. Două explozii s-au soldat până acum cu eșec

Se reia intervenția Armatei pe Dunăre. Două explozii s-au soldat până acum cu eșec
Se reia intervenția Armatei pe Dunăre

Intervenția Armatei pe Dunăre se reia luni, asta după ce duminică au eșuat cele două explozii care trebuiau să detoneze o stâncă. Debitul Dunării a ajuns la un minim istoric din cauza secetei, iar presiunea pe sistemul energetic național este uriașă.

Se reia intervenția Armatei pe Dunăre

Armata intervine din nou pe Dunăre și pregătește să arunce în aer o stâncă pentru a devia cursul apei astfel încât să mențină în funcțiune unul dintre reactoarele centralei de la Cernavodă.

După primele două explozii de test, specialiștii urmează să facă noi verificări și pregătesc, prin mai multe detonări separate, operațiunea de aruncare în aer a stâncii.

Potrivit oficialilor, operațiunea este necesară pentru că, din cauza stâncii se formează curenții iar cea mai mare cantitate de apă se duce spre brațul Bala, nu spre Dunărea Veche, respectiv Cernavodă, acolo unde este nevoie.

Ulterior vor fi amplasate patru barje încărcate cu aproximativ 500 de tone de piatră care vor permite dirijarea unui volum mai mare de apă spre Dunărea Veche.

Administrația fluvială a început deja lucrările de dragaj pentru acest sector. Scopul este să ajungă cât mai multă apă la canalul de alimentare a centralei din Cernavodă. Apele Române au transmis că operațiunea este una extrem de complexă și sunt riscuri ca lucrarea să nu funcționeze.

Operațiunea vine în contextul în care debitul Dunării a scăzut semnificativ, astfel Guvernul a alocat 7 milioane de lei pentru intervenție.

Eșec la primele două explozii de duminică

Locțiitorul comandatului Forțelor Navale Române, Contraamiralul Marcel Neculae, a explicat că oficialii se așteptau să sfărâme stânca după primele două explozii, însă acest lucru nu s-a întâmplat, roca fiind mai dură decât se credea.

Scafandrii Forțelor Navale vor analiza efectele celor două explozii, iar autoritățile vor relua luni misiunea, prin mai multe detonări în care se va folosi gradual mai mult explozibil.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunțat într-un comunicat că la operațiune participă peste 100 de militari. Conform informațiilor Digi24, specialiștii s-au folosit inclusiv de drone subacvatice pentru a aduna date.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele