Mulți șoferi nu conștientizează importanța salvării atunci când o întâlnesc în trafic. Conform unui proiect de lege, ambulanța va avea culoar special pe străzi, cu reguli precise, astfel încât viața să aibă mereu prioritate.
Un nou proiect de lege introduce culoarul de salvare, un culoar clar definit, cu reguli precise pentru fiecare tip de drum, astfel încât Ambulanța să nu mai depindă de inspirația șoferilor din trafic, la noroc, ci de prioritate.
Potrivit proiectului, traficul trebuie să se rupă în două, rapid, fără ezitare și blocaje. Pe drumurile înguste, regula este simplă: toți se aliniază imediat pe dreapta, iar stânga rămâne complet liberă.
Pe șoselele cu mai multe benzi intră în joc așa-numitul efect de fermoar: stânga se duce spre stânga, restul spre dreapta.
La mijloc se deschide automat culoarul de intervenție, esențial pentru accesul rapid al ambulanțelor, pompierilor și poliției. Ideea este ca spațiul să apară natural, fără opriri bruște sau manevre haotice.
Acest culoar ar trebui să se formeze preventiv, înainte ca traficul să se blocheze, nu după ce sirena deja cere imposibilul.
În multe țări europene, culoarul de salvare funcționează deja.
„În Germania, în Austria, aceste reglementări există de ceva timp și și-au dovedit eficiența. Ba mai mult, în Austria există un fel de culoar de salvare preventiv. Cu alte cuvinte, sunt panouri de avertizare care arată din timp când se apropie de un trafic blocat să aibă o astfel de atitudine” a spus inițiatorul proiectului, Dan Văduva, conform Observator.
Specialiștii cred, însă, că regula nu va fi ușor de aplicat și la noi.
„Noi și acum încercăm să introducem principiul centrului liber la intersecție. […] Trebuie foarte mult explicat în școlile de șoferi” a spus fostul șef al Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei, Dan Jianu.
Legea spune că atunci când o autospecială vine cu semnalele albastre și sirena pornită, șoferii trebuie să încetinească și să îi facă loc să treacă. Dacă are semnalele roșii pornite, șoferii sunt obligați să oprească cât mai aproape de marginea drumului.
Cine nu respectă aceste reguli riscă o amendă de peste 1.600 de lei și suspendarea permisului pentru 60 de zile.