Secția Specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție, organ care a „consumat” un buget imens dacă ne raportăm la salariile de până la 6000 de euro pe care le au procurorii angajați, raportează un bilanț dezastruos după primele 5 luni de activitate.
Conform informațiile publicate de jurnaliștii g4media.ro, până la acest moment nu s-a început urmărirea penală față de niciun magistrat și nu s-a soluționat niciun dosar care vizează presupusele abuzuri din justiției. Unul dintre dosarele care-și așteptă rândul este și cel al fostei șefe DNA Laura Codruța Kovesi, actuala șefă a Parchetului European, care este cercetată pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa.
”De la data desființării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, procurorii anume desemnați din cadrul secției să efectueze urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de magistrați nu au început urmărirea penală față de nici un magistrat”, a comunicat Parchetul general la solicitarea G4Media.ro.
”Până în prezent, nu s-au dispus soluții în dosarele la care faceți referire și în care instanța a stabilit termene de soluționare în baza dispozițiilor art. 488 Cod procedură penală”, este un alt răspuns al PG la solicitarea G4Media.ro.
Aceeași sursă informează cu privire la faptul că un procuror de la Parchetul General desemnat să facă anchete cu magistrați câștigă lunar câteva mii de euro. Spre exemplu, potrivit declarației de avere din iunie 2022, procuroarea Mihaela Iorga Moraru – care a făcut parte și din vechea Secție specială, și face parte și din actuala – a raportat în 2020 venituri lunare din salarii de peste 30.000 de lei, adică peste 6000 de euro pe lună.
De asemenea, venituri importante raportează și Simona Cristina Moangă Șestacovschi, un alt procuror al noii Secții speciale, care, conform celei mai recente declarații de avere a avut, anul trecut, un salariu net de aproape 4000 de euro pe lună.